În afara faptului că pâinea se va ieftini, alte veşti bune nu prea au românii în privinţa preţurilor. Dimpotrivă, unele dintre produse se vor scumpi în mod evident. Chiar şi aşa, însă, scumpirile îi vor afecta doar pe aceia care sunt obişnuiţi cu luxul.
Alcoolul, bijuteriile şi maşinile cu motoare mari se taxează suplimentar.
Modificările Codului Fiscal majorează accizele la alcool, bijuterii din aur - cu excepţia verighetelor-, blănuri, maşini cu motoare mari şi iahturi.
Din toamnă, acciza pentru acoolul etilic va creşte de la 750 la 1.000 euro pe hectolitrul de alcool pur. Astfel, votca la sticlă care costă acum 43 de lei, va ajunge la aproximativ 49 de lei. Adica va avea o scumpire 14%. O sticlă de whisky care se vinde în prezent 50 de lei, va avea un pret cu 10% mai mare, adică de 55 de lei. Bijuteriile din aur vor fi şi ele mai scumpe, cu excepţia verighetelor. Vor fi accizate cu 1 euro/gram pentru cele de până la 14 karate inclusiv şi cu 2 pentru cele mai mult de 14 karate.