Premiul Nobel pentru chimie pe 2014 a fost atribuit cercetătorilor Eric Betzig, Stefan W. Hell şi William E. Moerner, a anunţat, miercuri, Comitetul Nobel din cadrul Academiei regale de ştiinţe din Suedia, potrivit site-ului oficial al acestor distincţii prestigioase.
Cei trei cercetători au fost recompensaţi pentru dezvoltarea microscopiei fluorescente.
Potrivit site-ului nobelprize.org, Stefan W. Hell este cetăţean german şi a absolvit cursurile Universităţii Heidelberg (Germania) în 1990.
Stefan Hell s-a născut pe 23 decembrie 1962 în Arad. Şi-a petrecut copilăria în comuna Sântana, unde a urmat şi şcoala generală, între 1969 şi 1977. În 1977 s-a înscris la liceul Nikolaus Lenau din Timişoara, unde a studiat doar un an. A plecat în Germania în 1978, după primul an de liceu, stabilindu-se împreună cu părinţii la Ludwigshafen.
Între 1981 şi 1987 a urmat cursurile Facultăţii de Fizică la Universitatea din Heidelberg, unde a obţinut titlul de doctor în fizică în 1990, cu calificativul maxim - summa cum laudae.
Este director al Institutului pentru Chimie şi Biofizică Max Planck din Göttingen şi director al Centrului german pentru cercetări contra cancerului din Heidelberg, unde conduce departamentul de NanoBiofotonică.
Laureaţii Nobelului vor primi câte o medalie din aur şi un premiu în valoare de 8 milioane de coroane suedeze (circa 880.000 de euro), care poate fi împărţit între cel mult trei câştigători pe fiecare categorie.
Laureaţii îşi vor primi premiile Nobel în timpul unor ceremonii oficiale organizate la Stockholm şi la Oslo, pe 10 decembrie, ziua în care se comemorează moartea fondatorului premiilor, Alfred Nobel, decedat în 1896.
Premiile Nobel sunt decernate din 1901, cu excepţia celui pentru economie, instituit în 1968 de Banca centrală din Suedia, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la fondarea acestei instituţii. Premiile au fost create după moartea inginerului sudez Alfred Nobel (1833 - 1896), inventatorul dinamitei, conform voinţei sale din testament.