Punctul extrem al României unde natura se poate bucura încă de o antropizare păstrată la limite decente, locul unde Dunărea întâlneşte Marea Neagră, plaja unde egretele şi caii încă se simt liberi. Rămâne de văzut cât timp va mai rezista identitatea satului Sfântu Gheorghe ispitei turismului în masă.

Situat la aproximativ 70 de kilometri de Tulcea (în linie dreaptă), Sfântu Gheorghe poartă numele celui mai vechi braţ al Dunării, adăpostind în jur de 1000 de locuitori.  Aici, casele modeste, biserica şi uliţele contrastează din ce în ce mai mult în ultimul timp cu noile facilităţi ale satului devenit încet, încet, staţiune. Campingul, miniportul şi pensiunile luxuriante populează satul, punându-i pe gânduri pe săteni, care nu ştiu ce să aleagă dintre noile oportunităţi care vor veni împreună cu modernizarea localităţii şi autenticitatea Deltei, care rezistă încă în Sfântu Gheorghe.

Orice vizită în Sfântu Gheorghe începe la debarcader, unde căruţele şi ‘titicarul’ îşi aşteaptă turiştii spre a-i conduce spre locurile de cazare. Mulţi aleg să se cazeze în centrul satului, bucurându-se astfel de ospitalitatea localnicilor. Mai mult, sătenii sunt cei care le pot face din vizita în Sfântu Gheorghe o vacanţă de neuitat: plimbările cu barca pe canalele Dunării, precum şi mâncarea tradiţională din peşte sunt două dintre atuurile Deltei, oferite într-un mod impecabil de localnici.

Sursa: descopera.ro