În timp ce mulţi dintre români consideră deja că ieşirea din starea de alertă reprezintă încheierea pandemiei, un alt stat din Uniunea Europeană a stabilit revenirea la măsurile restrictive. Prima ţară din Europa care reintroduce restricţiile a luat această decizie după ce numărul cazurilor de Covid-19 a crescut simţitor.

 

Restricţiile, reintroduse în prima ţară din Europa. Cazurile de Covid-19 au crescut în ultima perioadă

Autorităţile dintr-o ţară din Europa au decis să reintroducă restricţiile menite să gestioneze evoluţia infectarea cu SARS-CoV-2. Astfel, Austria devine primul stat european care revine la măsuri restrictive, după ce mai multe ţări au anunţat relaxarea acestora. Oficialii de la Viena au luat această decizie după ce numărul cazurilor de infectare a crescut alarmant.

 

Ministrul Sănătăţii din Austria, Johannes Rauch, a declarat că sunt tot mai multe persoane infectate cu coronavirus în ultimele zile. În următoarea perioadă, restricţiile vor fi revizuite şi anunţate cel mai probabil săptămâna viitoare, când vor intra şi în vigoare. Numărul cazurilor de Covid-19 a crescut în Austria în ultimele două săptămâni, iar oficialii din Sănătate nu se aşteaptă la o scădere în perioada următoare. Statul austriac ridicase restricţiile pe data de 5 martie, când măştile FFP2 rămâneau obligatorii doar în spitale, transportul public şi magazinele esenţiale.

 

Pe de altă parte, Germania a decis vinerea trecută să ridice majoritatea restricţiilor legate de pandemie, în ciuda faptului că numărul cazurilor de Covid-19 era destul de ridicat. Şi Italia ia în calcul o relaxare treptată a măsurilor împotriva pandemiei.

 

Bilanţul Covid-19 în România. Câte cazuri s-au înregistrat recent în ţara noastră

În România, în ultimele 24 de ore, autorităţile au raportat 3.168 cazuri noi de persoane infectate cu SARS CoV-2, cu 581 mai puţine decât în ziua anterioară. Dintre acestea, 412 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. Cifrele au fost anunţate după efectuarea a 10.106 teste RT-PCR (5.817 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 4.289 la cerere) şi 17.785 de teste rapide antigenice.

 

Pe de altă parte, în privinţa deceselor, INSP a raportat 44 decese (22 bărbaţi şi 22 femei), dintre care 6 anterioare intervalului de referinţă. Din totalul de 44 pacienţi decedaţi, 37 au fost nevaccinaţi şi 7 vaccinaţi. Pacienţii vaccinaţi aveau vârsta intre 40-89 de ani. Toţi pacienţii vaccinaţi care au decedat prezentau comorbidităţi.

 

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 2.903, cu 217 mai puţin decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 463 de persoane, cu 2 mai puţin decât în ziua anterioară. Dintre cei 463 de pacienţi internaţi la ATI, 411 sunt nevaccinaţi. Din totalul pacienţilor internaţi, 191 sunt minori, 190 fiind internaţi în secţii, cu 22 mai puţin decât în ziua anterioară şi 1 la ATI, cu 1 mai puţin decât în ziua anterioară.

 

 

Sursa: www.impact.ro