Parlamentul Ungariei a aprobat marţi, 14 decembrie, o lege prin care marile lanţuri comerciale străine sunt obligate să doneze persoanelor nevoiaşe alimentele care expiră în 48 de ore, relatează agenţia EFE.

 

De asemenea, conform noii legi, pentru hipermarketurile străine cu o cifră de afaceri anuală de peste 273 de milioane de euro, taxa specială pe venituri a crescut la 2,7%, faţă de 2,5% în prezent.

 

Noua lege are rolul de a diminua risipa de alimente

Legea votată de Parlamentul Ungariei va afecta lanţurile comerciale precum Lidl, Penny Market, Auchan, Spar sau Tesco. Hipermarketurile străine vor trebui să predea în fiecare zi Centrului de Recuperare a Alimentelor produsele alimentare care expiră în următoarele două zile. Excepţie sunt produsele de panificaţie, care au din momentul producerii o dată de expirare de mai puţin de 48 de ore.

 

Totodată, actul normativ nu va afecta cele trei mari lanţuri comerciale ungare, respectiv CBA, COOP şi Real. Cifra lor de afaceri este sub plafonul stabilit de actul normativ. Legea va intra în vigoare din 1 ianuarie 2022, iar astfel se va diminua risipa de alimente. Site-ul de ştiri Telex susţine că această lege prin care lanţurile comerciale sunt obligate să doneze alimentele care urmează să expire ar putea fi neconstituţională.

 

Risipa de alimente, o problemă la nivel global

În Ungaria sunt aruncate anual peste 1,8 milioane de tone de alimente, potrivit datelor Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură. De asemenea, la nivelul Uniunii Europene sunt aruncate circa 90 de milioane de tone. 

 

Conform estimărilor ONU, în fiecare an românii aruncă la gunoi o cantitate de 1,35 de milioane de tone de hrană. E vorba de mâncarea gătită ce este aruncată din gospodăriile românilor. Chiar dacă în 2016 a fost adoptată o lege privind diminuarea risipei alimentare în România, specialiştii sunt de părere că legislaţia este ineficientă deoarece se adresează doar operatorilor economici şi nu populaţiei.

 

Conform datelor ONU, 931 de milioane de tone de mâncare au fost risipite la nivel mondial în 2019. Mai mult, în acelaşi an, aproape 700 de milioane de oameni erau afectaţi de foame, iar 3 miliarde nu îşi permiteau să aibă o alimentaţie sănătoasă.

 

 

 

Sursa: www.zin.ro