Italia introduce de luni „super-certificatul verde”, un document valabil doar pentru persoanele vaccinate împotriva COVID-19 sau care au trecut prin boală. Documentul va fi necesar pentru a avea acces la mai multe activităţi, potrivit publicaţiei Idealitsta.
Super certificatul verde va asigura accesul în spaţiile interioare, de exemplu în restaurante, săli de cinema şi pe stadion.
Certificatul verde „normal” poate fi obţinut doar de către cei cu test negativ. Şi cei cu certificat verde simplu au acces la restaurante, însă numai în aer liber, la terase. Măsurile, menite să reducă infectările cu COVID în pragul sărbătorilor de iarnă, vor intra în vigoare de luni.
Certificat şi pentru transportul public
Astfel, cei care nu sunt vaccinaţi sau trecuţi prin boală nu vor mai putea să intre în baruri, restaurante, săli de agrement şi clădiri publice.
Certificatul verde simplu, adică cel care face dovada testării, va fi obligatoriu pentru a merge la locul de muncă, dar şi pentru a tranzita zonele comerciale şi pentru a călători cu mijloacele de transport în comun.
Cu noile măsuri, Italia a anunţat că va spori controalele, iar cei care vor fi prinşi fără certificat în autobuz riscă amenzi cuprinse între 400 şi 1.000 de euro. Controalele vor fi sporite mai ales la sfârşitul săptămânii. Noile măsuri se adaugă celor deja existente, precum purtarea obligatorie a măştilor în zonele comerciale aglomerate, mai ales în marile oraşe, în contextul cumpărăturilor de Crăciun.
Totodată, vaccinarea obligatorie, deja în vigoare pentru lucrătorii din domeniul sănătăţii, va fi extinsă pentru personalul din şcoli, poliţişti şi militari, începând din 15 decembrie. Cei care vor refuza vor şi suspendaţi şi nu îşi vor mai primi salariul. Italia a vaccinat până acum aproximativ 85% din populaţie cu schema completă şi 45,66% cu a treia doză sau booster.
Italia introduce certificatul verde şi pentru transportul în public
4 decembrie 2021
- citeşte totul despre:
- certificat verde,
- italia,
- restrictii,
- transport in comun,
- negativ
(146 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Românii îşi scurtează vacanţa de Revelion pentru că nu mai au bani
(27 decembrie 2014)
215 vizualizări
Sevilla, dincolo de coride şi flamenco
(25 octombrie 2013)
266 vizualizări
Andreea Bălan a ajuns din nou la spital. Motivul pentru care nu poate fi operată
(22 martie 2019)
136 vizualizări
Coadă de 8 ore la îmbarcarea pe feribotul spre Thassos: "Groaznic!", "N-am mai trăit niciodată aşa ceva”
(3 august 2022)
435 vizualizări
Hollywood Multiplex recunoaşte familiile monoparentale. Raluca , câştigă o bătălie cu sistemul
(8 mai 2018)
131 vizualizări
CEDO condamnă Franţa să despăgubească şapte cetăţeni români de etnie romă, care au fost evacuaţi dintr-o tabără ilegală de lângă Paris în 2013 / Fiecare reclamant va primi 7.000 de euro ca despăgubiri morale
(15 mai 2020)
261 vizualizări
Franţa. Parlamentul a adoptat o lege prin care actul sexual cu minorii sub 15 ani este considerat viol şi este pedepsit cu până la 20 de ani de închisoare.
(16 aprilie 2021)
126 vizualizări
Cine este femeia nud pe care Facebook nu vrea s-o vezi. Cum s-a ajuns la un scandal monstruos
(27 noiembrie 2018)
524 vizualizări
De ce catolicii au Paştele mai devreme decât creştinii ortodocşi? Diferenţele dintre calendarul iulian şi calendarul gregorian
(16 aprilie 2023)
590 vizualizări
Povestea Muzeului Farmaciei din Cluj-Napoca
(4 iulie 2013 - Clara ION)
609 vizualizări
Atenţionare de călătorie MAE: Circulaţie rutieră perturbată în Paris de greva regiei de transport public
(13 septembrie 2019)
112 vizualizări
Londra trece la nivelul de alertă „ridicat” iar socializarea va fi interzisă
(16 octombrie 2020)
143 vizualizări
Praga, un oraş ca o duminică
(14 noiembrie 2013)
723 vizualizări
Satul unde se fac dulceţuri unice în România
(23 octombrie 2014)
218 vizualizări
Slovacia a impus purtarea măştilor în public. Măsuri de „frânare de urgenţă”, impuse de Guvern
(12 octombrie 2020)
58 vizualizări
Peste 100 de cazuri de infecţie cu bacteria listeria, în Spania. Produsul consumat
(21 august 2019)
117 vizualizări
Un secol de la inaugurarea Canalului Panama
(4 august 2014)
392 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























