Şapte Pieţe emblematice din Paris, printre care Place de la Bastille şi Place du Panthéon, vor fi reamenajate pentru a se reduce spaţiul maşinilor, în beneficiul pietonilor şi al spaţiilor verzi, în urma votului dat marţi de aleşii capitalei franceze, relatează AFP.
„Actul fondator al acestor reamenajări este ca pietonul şi ciclistul să devină prioritari în aceste şapte Pieţe”, a spus primarul, socialist, Anne Hidalgo.
Lucrările, care se vor eşalona între 2017 şi 2019, vor costa între 35 şi 40 de milioane de euro.
Printre Pieţele vizate se numără Place de la Bastille, loc simbolic al Revoluţiei Franceze, unde a fost distrusă o fortăreaţă devenită închisoare în vechiul regim; Place du Panthéon, unde se află monumentul în stil neoclasic în care sunt înhumate mari personalităţi printre care Voltaire, Jean-Jacques Rousseau, Victor Hugo, Jean Monnet, Pierre et Marie Curie, André Malraux, Alexandre Dumas; Place de la Madeleine, care poartă numele bisericii în stil neoclasic Église de la Madeleine.
Proiectul va permite reconsiderarea spaţiului public nu numai pentru maşini, ci şi „ca suport al vieţii sociale”, a apreciat Christophe Najdovski, adjunct ecologist.
Spaţiul dedicat pietonilor se va mări cu 50%, se vor planta arbori şi peluze, iar locurile vor fi preamenajate pentru a putea găzdui evenimente festive, concerte etc.
Potrivit opiniei exprimate de Nathalie Kosciusko-Morizet, şef al grupului de opoziţie de dreapta Les Républicains, în Conseil de Paris, există temerea „de a vedea aceste Pieţe reamenajate de mântuială, cu o grabă şi o uniformizare nedemne de istoria lor”.