Un oraş din nordul Croaţiei, puternic afectat de depopulare, îşi vinde casele abandonate pentru o kuna (echivalentul a 13 eurocenţi sau 60 de bani româneşti) în încercarea de a atrage noi rezidenţi, dar pune o serie de condiţii.

 

Legrad, cândva cel de-al doilea cel mai mare oraş croat, a suferit un declin constant de la dezintegrarea Imperiului Austro-Ungar acum un secol, când noile frontiere l-au lăsat deoparte, scrie Reuters.

 

“Ne-am transformat într-un oraş de graniţă cu puţine legături de transport către alte locuri. De atunci populaţia a scăzut treptat”, spune primarul oraşului, Ivan Sabolic.

 

Înconjurat de câmpuri verzi şi pădure, oraşul este aproape de graniţa cu Ungaria şi are aproximativ 2.250 de locuitori, jumătate din numărul pe care îl avea în urmă cu 70 de ani.

 

Acum, oraşul a scos la vânzare 19 case goale sau aflate în construcţie la preţul de 1 kuna, echivalentul a 13 eurocenţi sau 60 de bani româneşti.

 

Iar primăria a reuşit deja să vândă 17 case. Imobilele se află în diferite stări de degradare; unele sunt pe jumătate ruine, la altele lipsesc uşile sau ferestrele, iar pereţii sunt acoperiţi cu mucegai.

 

Dar municipalitatea spune că va plăti 25.000 de kuna (adică 3.335 de euro sau 16.400 de lei) pentru orice lucrări de renovare, iar pentru noii rezidenţi care vor să cumpere o casă privată va acoperit 20% din preţ, până în limita a 35.000 de euro (4.670 euro sau 23.000 de lei).

 

”Este mult mai plăcut să trăieşti în locul tău decât să fii chiriaş”

 

Condiţia cheie pentru cei care vor să se stabilească astfel în Legrad este ca aceştia să fie solvabili din punct de vedere financiar şi să aibă sub 40 de ani. De asemenea, aceştia trebuie să se angajeze că vor rămâne aici cel puţin 15 ani.

Iar primarul Sabolic a declarat că oferta a stârnit interes în străinătate.

 

“După câteva articole despre acţiunea noastră, am primit întrebări despre case din locuri foarte îndepărtate, cum ar fi Rusia, Ucraina, Turcia, Argentina sau Columbia”, a spus primarul din Legrad.

 

Cu toate acestea, procesul de imigraţie este complex în Croaţia, aşa că deocamdată oraşul îl menţine doar la nivel local, potrivit lui Sabolic.

 

El a spus că oportunităţile de angajare pentru noii veniţi includ locuri de muncă în industria alimentară, prelucrarea lemnului şi industria prelucrării metalelor.

 

Danijel Harmnicar, un tânăr din nordul Croaţiei, cu o soţie şi doi copii mici, a acceptat oferta din Legrad şi a cumpărat o casă cu o singură kuna pentru familia sa.

 

“Este mult mai plăcut să trăieşti în locul tău decât să fii chiriaş. Să stam aici 15 ani nu este o problemă pentru noi, nu intenţionăm să ne mutăm”, a spus el.

 

 

 

 

Sursa: www.stirileprotv.ro