Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor şi Comitetul European dedicat (care coordonează activitatea autorităţilor naţionale) au propus interzicerea generală pentru orice tip de tehnologie bazată pe inteligenţă artificială (AI) care să permită recunoaşterea caracteristicilor umane, în locurile publice.

 

“Aplicaţii precum recunoaşterea facială în public încalcă drepturile fundamentale şi libertăţile umane”, au transmis preşedinţii celor două autorităţi într-o comunicare comună. Punctul de vedere va servi proiectului de lege în privinţa AI al Comisiei Europene. Îndrumarea nu are caracter obligatoriu.

 

Experţii recomandă, de asemenea, ca nici alte tehnologii de recunoaştere a datelor biometrice, cum ar fi amprentele, vocea, ADN-ul sau urmărirea unor comportamente, să fie aduse în spaţiile publice. De asemenea, au cerut şi extinderea interdicţiei pentru aplicaţiile care pretind că identifică emoţiile, în spaţiul privat.

 

 

 

 

Sursa: www.biziday.ro