Până la acest moment, peste 27 de milioane de persoane s-au vindecat după ce au contractat noul coronavirus. Însă, se pare că în cazul multor pacienţi calitatea vieţii a cunoscut schimbări dramatice, având în vedere efectele pe care organismul le resimte. Iată ce spun cercetătorii!

 

Cercetătorii americani şi britanici au ajuns la concluzia că mulţi dintre pacienţii care au avut COVID-19 au rămas cu sechele după boală, potrivit The Sun.

 

Medicii spun că boala poate avea un impact devastator pe termen lung asupra sănătăţii pacienţilor, provocând daune serioase organismului. Se raportase deja anterior că aproximativ 75% dintre pacienţi suferă încă la mai mult de trei luni după recuperare.

 

Efectele COVID-19 nu sunt doar asupra plămânilor, cu toate că mulţi mai suferă de ARDS (sindrom de detresă respiratorie acută), ceea ce înseamnă că organul nu funcţionează la capacitate maximă. Însă, şi alte organe au de suferit în urma SARS-Cov2.

 

Astfel, una dintre problemele cele mai des întâlnite vizează capacitatea de concentrare şi memoria pe termen lung, care ar fi serios afectate.

 

Ficatul, inima şi mobilitatea, afectate de COVID-19

La rândul lui, ficatul este afectat. Un studiu din China a sugerat anterior că multe persoane care au fost infectate cu noul coronavirus pot dezvolta leziuni hepatice. Şi s-a dovedit a fi adevărat după ce oamenii de ştiinţă au analizat rezultatele testelor de sânge a 34 de pacienţi cu COVID-19 pe parcursul spitalizării.

 

În egală măsură, pacienţii de COVID-19 au probleme şi la nivelul mobilităţii: nu-şi mai coordonează mişcările, merg cu dificultate, se descurcă greu să scrie de mână şi li se întâmplă frecvent să scape obiecte pe jos.

 

Nu în ultimul rând, bolnavii întâmpină şi probleme de inimă, suferă de aritmie, au o respiraţie mai scurtă şi simt că se sufocă atunci când depun efort.

 

 

Sursa: www.viva.ro