Toate pub-urile, barurile şi restaurantele din Anglia vor fi obligate să se închidă la ora 10 seara, pentru a ajuta la reducerea răspândirii coronavirusului. Măsura va intra în vigoare de joi. Totodată, prin lege va fi permisă doar „servirea la masă”. Restricţii similare vor fi luate şi în Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord.

 

Nivelul de alertă din Marea Britanie privind Covid-19 a urcat la 4, de la 3 cât era din luna iunie, ceea ce corespunde unui nivel de transmitere “ridicat sau în creştere exponenţială”.

 

Consilierul ştiinţific al guvernului, Sir Patrick Vallance, avertizează că dacă nu se iau măsuri suplimentare, Marea Britanie riscă să înregistreze 50 de mii de noi cazuri de coronavirus pe zi până la jumătatea lunii octombrie – ceea ce, susţine Vallance, ar putea duce la peste două sute de decese pe zi până la jumătatea lunii noiembrie.

 

Premierul Boris Johnson urmează să se adreseze naţiunii marţi seară, într-un discurs dedicat modalităţilor de combatere a virusului şi rolului populaţiei în limitare răspândirii acestuia. Marea Britanie a înregistrat luni 4.386 cazuri noi de coronavirus şi 11 decese, în creştere faţă de duminică (3.899).

 

 

 

 

sursa: www.biziday.ro