Oamenii de ştiinţă încearcă să descopere de ce unele virusuri dispar, în timp ce altele pot supravieţui şi provoca boli timp de sute de ani, relatează BBC.

Un exemplu este cel al variolei. Când oamenii de ştiinţă au analizat ADN-ul unor schelete datând de acum 1.000 de ani, au descoperit că existenţa unei tulpini de variolă, total diferită de cea eradicată în anii 1970 prin vaccinare. Şi acea tulpină de variolă a dispărut acum sute de ani, fără o cauză cunoscută.

Deja ştim cum apar noile ameninţări virale - contactul cu animalele infectate, virusul care trece de la o specie la alta, „pacientul zero” care se infectează primul, elementele care duc la răsândirea lui pe tot globul.

Dar se ştiul prea puţine despre sfârşitul existenţei unui virus. De ce dispar unele virusuri? Şi ce se întâmplă cu ele? Pe măsură ce ameninţarea reprezentată de aceste forme de viaţă minuscule şi primitive devine din ce în ce mai puternică, oamenii de ştiinţă se străduiesc să afle mai mult.

SARS, o poveste de succes. Cum a fost eradicat

Unul dintre cele mai recente virusuri care au dispărut a fost SARS. Lumea a devenit conştientă de existenţa sa la 10 februarie 2003, după ce biroul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii de la Beijing a primit un e-mail în care descria „o boală ciudată contagioasă” care a ucis 100 de oameni în decurs de o săptămână.

Virusul a infectat cel puţin 8.096 de persoane, dintre care 774 au murit. Dar ar fi putut fi mult mai rău.

La fel ca ruda sa apropiată COVID-19, SARS avea multe dintre calităţile necesare pentru a se răspândi în întreaga lumie - era un virus ARN, ceea ce înseamnă că putea evolua rapid şi se răspândea prin picături din respiraţie, care sunt greu de evitat. La acea vreme, mulţi experţi erau îngrijoraţi că virusul ar putea fi la fel de devastator ca HIV sau chiar ca pandemia de gripă din 1918, care a infectat o treime din populaţia lumii şi a ucis 50 de milioane de oameni.

În schimb, SARS a dispărut la fel de brusc cum a apărut. Până în ianuarie 2004 mai existau doar câteva cazuri până la sfârşitul lunii, a fost anunţată ultima infectare. În mod ciudat, în timp ce „pacientul zero” descrie prima persoană cunoscută care a fost infectată cu un virus, nu există o etichetă echivalentă pentru ultima persoană care s-a îmbolnăvit. Se pare că ar fi vorba despre un bărbat în vârstă de 40 de ani cu numele de familie Liu din oraşul Guangzhou.

Cum s-a întâmplat ca virusul să dispară? Potrivit lui Sarah Cobey, epidemiolog la Universitatea din Chicago, SARS a fost neutralizat prin combinaţia dintre detectarea tuturor contacţilor şi particularităţile virusului în sine.

Când cineva se infecta cu SARS, simptomele erau foarte grave. Virusul a avut o rată uimitor de mare de mortalitate - aproape unul din cinci pacienţi a murit - dar acest lucru a însemnat,pe de altă parte, că a fost relativ uşor ca cei infectaţi să fie identificaaţi şi puşi în carantină. Nu a existat nicio răspândire „tăcută” de la persoane fără simptome şi, în plus, SARS avea o perioadă relativ lungă de incubaţie înainte de a deveni contagios.

Virusurile eliminate prin vaccinare

Din păcate, cazul SARS nu este unul obişnut. Doar alte două virusuri au putut fi eradiacate intenţionat - variola şi pesta bovina, care afectează animalele.

„Nu este un lucru banal. Este de fapt foarte dificil când ai un virus bine adaptat”, spune Stanley Perlman, microbiolog la Universitatea din Iowa.

Războiul împotriva acestor virusuri a fost câştigat folosind vaccinuri, care sunt, de asemenea, pe cale să elimine poliomielita - cazurile au scăzut cu 99% începând cu anii 1980 - şi, potenţial, rujeola, deşi în ultima vreme aceste eforturi au fost puse în pericol de mişcarea antivaccin.

Pe de altă parte, este puţin probabil ca alte virusuri să dispară vreodată, deoarece oamenii nu sunt singura lor gazdă.

Un exemplu este Ebola. Au existat cel puţin 26 de focare în Africa de când virusul a fost descoperit, în 1976, iar acestea sunt doar cele care au fost detectate de către autorităţile sanitare. Focarele apar atunci când virusul trece de la un animal - de obicei un liliac - la un om, care apoi infectează alţi oameni. Atâta timp cât există lilieci, va exista şi virusul.

Şi despre COVID-19 se crede că a pornit tot de la lilieci, care a ajuns la oameni prin intermediul unui alt animal, posibil pangolinul.

„În cazul COVID-19, rezervorul suntem noi acum”, spune Perlman. De fapt, a devenit atât de mult un virus uman încât oamenii de ştiinţă au început să se întrebe dacă se va răspândi şi invers, adică dacă va trecede la oameni înapoi la animale sălbatice, ceea ce ar face şi mai dificilă eliminarea lui.

Tulpinine de virus gripal care se distrug singure

Există şi virusuri care persistă şi care afectează oamenii. Dar, chiar dacă e posibil să rămână pentru totdeauna alături de specia noastră, tulpini individuale de virus dispar în mod regulat.

Un exemplu este gripa. Are două tipuri principale – gripa de tip A, care infectează multe alte animale, pe lângă oameni, este responsabilă pentru majoritatea cazurilor de gripă sezonieră şi provoacă, de asemenea, pandemii. Apoi, există gripa B, care infectează numai oamenii şi focile, dar care nu provoacă pandemii.

Mult timp s-a crezut că tulpinile de gripă A cu care trăim evoluează constant pentru a ne putea infecta mai bine. Dar cele mai recente cercetări ştiinţifice arată că nu este aşa.

Se pare că oricine a murit înainte de 1893 nu a fost niciodată infectat cu niciuna dintre tulpinile de gripă A care există astăzi. Acest lucru se datorează faptului că fiecare virus gripal care a existat la om până acum aproximativ 120 de ani a dispărut. Tulpina care a provocat pandemia din 1918 a dispărut, de asemenea, la fel ca şi cea care a dus la izbucnirea gripei aviare din 1957, care a ucis până la 116.000 de persoane în SUA, şi tipul de gripă care circula în 2009, înainte de apariţia gripei porcine.

Tulpinile de gripă evoluează pe mai multe căi, dar marea majoritate se vor dispărea brusc. La fiecare câteva decenii, un nou tip de gripă va evolua.

„E interesant, deoarece dacă te concentrezi pe o anumită tulpină - sau mai mult, pe orice secvenţă genetică specială care se replică - există o rată de dispariţie foarte, foarte mare”, spune Sarah Cobey. „Tulpinile se sting acum la fiecare doi ani. Este complicat, dar vedem o schimbare foarte mare”, adaugă ea.

În mod curios, în loc să se adapteze la oameni de-a lungul timpului, se pare că H1N1 - tipul care a provocat pandemia de gripă din 1918 şi gripa porcină - şi care a dispărut acum - acumulase mutaţii care erau inutile sau chiar dăunătoare pentru propria supravieţuire.

Cum ar putea fi folosite mutaţiile rapide împotriva noului coronavirus

Acum, unii oameni de ştiinţă sugerează că accelerarea acestui proces ne-ar permite să folosim evoluţia rapidă a virusurilor umani endemici în avantajul nostru. Ideea a existat de ceva vreme ca o modalitate de a ne scăpa de gripă şi răceli, dar recent a fost sugerată şi ca metodă de combatere a COVID-19.

Accelerarea evoluţiei virale în mod artificial, cu medicamente care îi încurajează mutaţiile cu o rată chiar mai mare decât de obicei, ar putea aduce unele beneficii. În primul rând, ar putea slăbi suficient virusul pentru a reduce cantitatea care circulă la pacienţii individuali. Acest lucru ar putea face mai uşor tratamentul la persoanele cu boli severe. Există deja unele dovezi că acest lucru poate funcţiona - studiile clinice din SUA şi Japonia au descoperit că medicamentul „favipiravir”, care induce mutaţii, este eficient împotriva tulpinii gripale H1N1. Virologul Elena Govorkova de la Spitalul de Copii St Jude din Memphis, Tennessee, şi echipa ei au arătat că medicamentul pare să facă virusul gripei mai puţin infecţios.

În al doilea rând, anumite tulpini de virus, cum ar fi tipurile de COVID-19 - există deja cel puţin şase - ar putea aduna suficiente mutaţii care sunt dăunătoare pentru ele însele, astfel încât să dispară cu totul. În India, există deja dovezi că acest lucru s-ar putea întâmpla în mod natural. Virusul face mutaţii într-un ritm uluitor şi s-a sugerat că s-ar putea îndrepta singur spre dispariţie.

Cu toate acestea, unii oameni de ştiinţă sunt sceptici că vom putea spune vreodată că un virus a dispărut pentru totdeauna.

„Termenul de dispărut poate fi înşelător”, spune Ian Lipkin, epidemiolog la Universitatea Columbia, New York.

„Virusurile pot fi prezente în multe locuri – se pot ascunde la oameni, în materiale care sunt depozitate în congelatoare, în animale sălbatice şi animale domestice - este cu adevărat imposibil de spus dacă un virus a dispărut”, spune el.

Lipkin subliniază că flacoane de variolă încă mai există în congelatoare în cel puţin două locaţii şi că încă există există o dezbatere dacă ar trebui sau nu ca acestea să fie distruse.

Sursa: www.digi24.ro