Deşi ducesa de Sussex, Meghan Markle, şi-a exprimat dorinţa să nască acasă, cu puţin timp înainte de a aduce pe lume un băieţel ea a fost dusă în secret la o maternitate din Londra.

 

Duminică, Harry ar fi decis ca soţia sa Meghan să fie transportată la un spital unde internarea costă cel puţin 15.000 de lire (n.r - 17.500 euro), potrivit unor surse citate de Daily Mail. Decizia a fost luată în secret, astfel că nici măcar celelalte persoane din familie nu au ştiut că ducesa de Sussex nu va mai naşte acasă.

 

În aceeaşi maternitate au venit pe lume prinţesele Beatrice şi Eugenie. Fiul ducilor de Sussex s-a născut luni dimineaţă, la ora 05.26. Cei doi au anunţat că vor să ţină private detaliile privind naşterea primului lor copil, spre deosebire de ducele şi ducesa de Cambridge, care au apărut în faţa presei la câteva ore după ce fiecare dintre cei trei copii – George, Charlotte şi Louis - au venit pe lume.

 

Într-un comunicat de presă transmis de Palatul Buckingham, se precizează: „Alteţele regale au luat o decizie personală, astfel că detaliile privind naşterea copilului lor vor fi ţinute private. Ducele şi ducesa aşteaptă cu nerăbdare să vă dea mai multe detalii, după ce vor sărbători în privat.”

 

Talboidul britanic mai precizează că Meghan a dorit să nască în reşedinţa personală, însă a admis posibilitatea de a merge la maternitate, dacă va fi mai bine pentru bebeluş.

 

Primul anunţ despre mult aşteptată venire pe lume a bebeluşului regal a fost postat pe pagina de Instagram a ducilor de Sussex. De acolo am aflat şi ca băieţelul s-a născut dimineaţa, la ora locală 5.26 şi cântăreşte 3 kilograme şi 260 de grame. Se pare că Harry şi Meghan au vrut ca sexul copilului să rămână o surpriză.

 

 

Sursa: www.stirileprotv.ro