China a început construirea unui parc naţional în deşertul Ulan Buh, din Regiunea Autonomă Mongolia Interioară, din nordul ţării. Parcul este conceput pentru a deveni o destinaţie turistică şi pentru a promova cunoştinţele despre ecosistemul deşertului, relatează agenţia Xinhua.

Parcul va fi amplasat chiar în centrul deşertului , de-a lungul Fluviului Galben, şi va ocupa 353 de hectare. Va finalizat în 2032, a precizat sursa citată de Agerpres.

În paralel, autorităţile locale lucrează pentru a reface aria deşertului şi a-l transforma în teren arabil, cu o centură de pădure în lungime de 191 km la extremitatea sa estică pentru a preveni extinderea acestuia.

Până acum au fost deja adoptate diferite măsuri pentru îmbunătăţirea mediului în zonă: au fost ridicate bariere de nisip pentru a stabiliza nisipul în derivă, au fost plantaţi arbuşti, copaci şi iarbă adecvate pentru deşert, cum ar fi cătina, arbustul Caragana şi răchita Salix. Aceste plante ajută nu numai la ancorarea nisipului, dar aduce şi beneficii economice fermierilor locali, precizează innermongolia.chinadaily.com.cn.