“Măreţia slavei sfinţeniei Tale vor grăi şi minunile Tale vor istorisi” (Ps, 144, 5)
Sfânta Mănăstire Turnu este aşezată pe vatra unei străvechi aşezări omeneşti ce are peste două milenii de existenţă continuă. Aici s-au descoperit ruinele unui sat dacic şi, în imediata lui apropiere, ruinele unei terme dintr-un castru roman.
Prima menţionare a Târgşorului ca localitate este într-un hrisov din 6 august 1413 dat de Voievodul Mircea cel Bătrân ce cuprinde acordarea unor privilegii domneşti negustorilor. Cu aceasta începe perioada de înflorire a cetăţii Târgşor. Construit pe o movilă naturală, străjuită de ziduri puternice şi înconjurată de râul Leaota, oraşul era un bun adăpost pentru domnitori, boieri şi negustori. Însemnătatea lui a crescut datorită poziţiei sale pe drumul comercial ce lega Braşovul şi Europa Apuseană de Constantinopol, determinând voievozii să construiască aici o curte domnească. Cronica Cantacuzinilor ne mărturiseşte că cel dintâi care a făcut mănăstire prin 1427 în acest târg este Vlad Dragulea Voievod, tatăl lui Vlad Ţepeş. Domnitorul Vladislav al II-lea locuieşte o perioadă la Târgşor unde ridică o biserică în anul 1447.
Marele voievod Vlad Ţepeş (1448, 1456-1462, 1476), de asemenea, lasă mărturie peste veacuri aici, la Târgşor, o frumoasă biserică în interiorul curţii domneşti. Vlad Ţepeş (1448, 1456-1462, 1476) Sfântul Neagoe Basarab (1512-1521) Pisania păstrată peste veacuri menţionând data sfinţirii - 24 iunie 1461 - şi hramul Sfântului Mare Făcător de Minuni şi Ierarh Nicolae, mărturiseşte credinţa unui voievod atât de hulit precum Vlad Ţepeş.
Perioada cea mai frumoasă a Târgşorului este legată de Sfântul Binecredincios Voievod Neagoe Basarab (1512-1521) care îl numără între „cetăţile domniei mele”. Cele mai multe hrisoave ale acestui de Dumnezeu cinstitor voievod sunt emise de la Târgşor. Matei Basarab Voievod ridică şi el o biserică (după cum spune cronica) ale cărei ruini se mai vedeau încă pe la jumătatea veacului al XX-lea. Ca urmare a comerţului înfloritor negustorii de aici ridică în anul 1536 lângă ruinele termei romane o biserică care va rămâne nepictată cunoscută mai târziu ca Biserica Albă având ocrotitori pe Sfântul Ierarh Nicolae şi Sfântul Mare Mucenic Pantelimon.
Continuând tradiţia marilor domnitori voievodul Mihnea Turcitul construieşte la Târgşor o biserică în anul 1589, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, din care se mai păstrează doar peretele dinspre miazăzi. Mihnea Turcitul (1577-1583, 1585-1591,) Antonie Vodă din Popeşti (1669-1672) , pictura din biserica de la Targsoru Nou Sfantul Constantin Brancoveanu, Voievod Martir (1688-1716)
Căzută în ruină şi uitare, biserica ridicată de Vlad Ţepeş este restaurată în anul 1671 de Antonie Vodă din Popeşti (1669-1672) care, fiind bătrân şi simţindu-şi sfârşitul aproape, o sfinţeşte înainte de a fi repictată, adăugându-i un nou hram: Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Sub păstorirea Părintelui Stareţ Daniil, noua obşte a reînceput aducerea de jertfă şi laudă duhovnicească Bunului Dumnezeu. Sfântul Binecredincios Voievod şi Martir Constantin Brâncoveanu (1688-1714) a cărui soţie era nepoata lui Antonie Vodă rânduieşte zugrăvirea bisericii domneşti din Târgşor.
În anul 1752 domnitorul Grigorie II Ghica închină Mănăstirea Turnu Mănăstirii Sfântul Pantelimon din Bucureşti pentru ca printr-o dare anuală egumenii de la Târgşor să ajute spitalul săracilor de la această mănăstire. Urmează apoi o perioadă de decădere a mănăstirii pricinuită de desele războaie ruso-austro-turce şi de necucernicia oamenilor. Spre sfârşitul secolului al XIX-lea ultimul stareţ, Arhimandritul Ruvim, este nevoit să construiască o nouă biserică şi chilii la celălalt capăt al moşiei mănăstirii, la Crângul lui Bot (actualul Târgşorul Nou). Egumenul Ruvim moare însă în chip misterios, obştea monahală de atunci se risipeşte, iar moşia mănăstirii rămâne în administraţia Eforiei Spitalelor Civile până la anul 1948.
Pentru rugăciunile sfinţilor ctitori, Bunul Dumnezeu luminează pe câţiva clerici care cer reactivarea mănăstirii în iunie 1997 vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist cu a cărui binecuvântare sfântul locaş reînvie.
În august 1997 sunt transferaţi primii trei vieţuitori de la Mănăstirea Sfântul Nicolae-Balamuci care reînnoadă firul sfintelor slujbe după tipicul mănăstiresc.
Sursa: www.turnu.ro