Legendarul solist britanic Joe Cocker concertează pe 4 august la Sala Palatului din Bucureşti. Şi cum o vedetă de talia lui are şi pretenţii pe măsură, Cocker a solicitat să fie cazat la un hotel de cinci stele, să aibă la dispoziţie pentru deplasare o limuzină de lux şi să fie în permanenţă însoţit de doi bodyguarzi.
Artistul, care va avea propriul bucătar, a anunţat că doreşte să bea în backstage suc natural de merişoare fără conservanţi şi coloranţi, apă Evian, Gatorade şi Cola Zero, se arată într-un comunicat Project Events.
Tot în backstage, Cocker îşi doreşte să aibă multe plante, canapele confortabile şi oglinzi, el urmând să aibă la dispoziţie şi un coş cu batoane de ciocolată, fructe proaspete netăiate, aceasta fiind una dintre dorinţele speciale ale artistului, şi banane. O altă cerinţă a artistului, mai puţin obişnuită, a fost cea legată de pahare, acestea trebuind să fie toate de culoare roşie.
Şi muzicienii care-l vor acompania pe scenă au cerut bere, migdale şi ursuleţi gumaţi Haribo, acestea pe lângă sucuri, apă, alune, chipsuri. Managementul artistului a transmis organizatorilor că bărbaţii din band doresc să consume vin franţuzesc, iar doamnele vin roşu spaniol.
Concertul solistului britanic va avea loc pe 4 august de la ora 20.00 şi este parte din turneul de promovare al noului sau album – „Fire It Up”. Pe lângă piese de pe noul album, fanii vor mai putea asculta şi hit-uri precum „You Can Leave Your Hat On”, „Unchain My Heart”, „N'oubliez Jamais”, „Ain't No Sunshine”, „Up Where We Belong”.
Biletele pentru concertul Joe Cocker se pot achiziţiona de la Sala Palatului, Magazinul Biletoo din Unirea Shopping Center, magazinele Flanco, Domo, Vodafone, Inmedio, Orange, Germanos, librăriile Adevărul şi Eminescu, magazinele Diverta, Muzica, Palatul Naţional al Copiilor şi statia de metrou Unirii 1. De asemenea, tichetele pot fi cumpărate şi online de pe biletoo.ro, blt.ro, bilete.ro, myticket.ro sau eventim.ro.