Verona van de Leur, o gimnastă olandeză medaliată cu argint la Campionatul Mondial, a intrat în industria filmelor pentru adulţi, din cauza problemelor financiare.
Verona van de Leur este una dintre cele mai cunoscute gimnaste din Olanda şi în 2002 a fost aleasă cea mai bună sportivă a anului, în Ţara Lalelelor. A fost medaliată cu argint la Campionatul Mondial de Gimnastică Artistică, Debrecen 2002 şi are nu mai puţin de cinci medalii la Campionatul European - trei de argint şi două de bronz.
Însă viaţa ei s-a transformat într-un adevărat coşmar după ce s-a retras. A renunţat în 2008 la cariera de sportivă profesionistă, lucru care n-a fost deloc pe placul părinţilor. Aceştia au fost atât de supăraţi că Verona a renunţat la gimnastică încât au dat-o afară din casă. Au urmat doi ani de coşmar, în care a trăit în sărăcie şi a dormit în maşină alături de iubitul ei.
”Am avut câteva zile de iarnă foarte urâte, cu un strat de zăpadă pe acoperişul maşinii şi cu gheaţă pe geamuri. Trebuie să supravieţuieşti, literalmente. Dacă aveam bani puţini, luam de 50 de cenţi o pâine şi de restul cumpăram un borcan cu unt de arahide, care ne ajungea o întreagă săptămână”, scrie Verona van de Leur în autobiografie.
În 2011, viaţa ei a luat o nouă întorsătură. A fost arestată pentru câteva luni după ce a fost acuzată de extorcare. După ce a ieşit din spatele gratiilor, a primit o ofertă din industria filmelor pentru adulţi. Cum situaţia sa financiară era dezastruoasă, a acceptat-o:
”Mi-a fost oferită o sumă atât de frumoasă în 2011, încât nu puteam să spun nu. Mi-am zis: 'asta mi-ar putea oferi un viitor la care întotdeauna am visat'”, mai scrie Verona în carta sa intitulată ”Simply Verona”.
Acum, fosta mare gimnastă olandeză este decisă să se retragă din industrie şi îşi doreşte o viaţă liniştită: ”La sfârşitul acestul an, când expiră câteva contracte, voi opri colaborarea cu industria porno. Apoi, pot privi înapoi la cei opt ani foarte bune. Mi-a plăcut, dar am tratat-o ca pe o muncă”.
Verona vrea să-şi deschidă acum o afacere şi chiar să revină în gimnastică, fie care antrenoare, fie ca şi consultant.
O fostă vicecampioană europeană la gimnastică a intrat în industria filmelor pentru adulţi
22 octombrie 2019
(421 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Cine este Letizia Ortiz, fosta jurnalistă care va deveni regina Spaniei
(4 iunie 2014)
654 vizualizări
VIDEO. Cum a ajuns Andreas Petrescu să scrie roasturi pentru iUmor
(17 mai 2019)
217 vizualizări
Hamilton- cel mai frumos motan de pe Internet
(18 august 2014)
382 vizualizări
Cafeneaua literar-artistică Adrian Păunescu, inaugurată la Chişinău
(14 septembrie 2013)
91 vizualizări
Angela Gheorghiu a lansat videoclipul piesei 'Copacul' VIDEO
(24 octombrie 2013)
162 vizualizări
Lady Gaga va cânta alături de Metallica la gala premiilor Grammy
(13 februarie 2017)
303 vizualizări
Fostă finalistă Miss Italia, atacată cu acid
(16 ianuarie 2017)
389 vizualizări
Un clujean, agresat vizual de femeile care fac topless! Ce a răspuns Emil Boc
(11 iulie 2014)
293 vizualizări
Câştigătoarea Eurovision, invitată în România
(13 mai 2014)
370 vizualizări
Melania Trump, haină D&G în valoare de 46.000 de euro
(31 mai 2017)
87 vizualizări
„Marele Gatsby” şi Revelionul de la Palatul Parlamentului
(30 decembrie 2013)
389 vizualizări
Impresionant! Reacţia unui taur, eliberat după ce a fost ţinut în lanţuri toată viaţa VIDEO
(8 ianuarie 2016)
476 vizualizări
Atentatul de la Istanbul: O persoană a fost arestată. Autorităţile spun că PKK a comis atacul
(14 noiembrie 2022)
65 vizualizări
Reguli rutiere ciudate în lume: În ce ţară trebuie să te uiţi sub maşină şi unde poţi conduce dezbrăcat(ă)
(15 iulie 2015)
222 vizualizări
VIDEO: Urmărirea nebunească a unui şofer de tir beat pe o şosea din Belarus
(6 august 2014)
158 vizualizări
Jobul ideal pentru bărbaţi: plătit să "testeze" fetele de la bordel
(25 martie 2015)
231 vizualizări
Cum se spune "Crăciun fericit" in toate limbile din Europa
(25 decembrie 2024)
883 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole


























