S-a născut şi a murit pe 23 aprilie, a fost şi rămâne cel mai cunosut dramaturg al literaturii universale, fiind şi cel mai tradus! Prea puţine lucruri se ştiu însă despre “Bardul din Avon” S-a născut pe 23 aprilie 1564 şi a murit pe 23 aprilie 1616. William Shakespeare a fost catolic într-o perioadă în care catolicismul era interzis.

Englezul este îngropat în catedrala Holy Trinity şi se spune că ar exista un blestem peste osemintele sale. În 2008, când a avut loc restaurarea catedralei muncitorii au lucrat cu mare grijă pentru a nu deranja "somnul" marelui dramaturg.

În vremea lui, femeile nu aveau voie să joace în piesele de teatru, iar rolurile de femeie erau interpretate tot de bărbaţi care erau fardaţi sau purtau măşti.

În realitate, nu există nicio descriere fizică şi niciun potret al autorului realizat pe timpul vieţii sale.

În perioada de cinci ani înainte de moarte, s-a retras în oraşul natal. La moartea sa, "potrivit ultimului testament, cea care i-a fost soţie timp de 33 de ani avea să primească patul cel vechi".

La vârsta de 18 ani, Shakespeare s-a căsătorit cu Anne Hathaway în vârstă de 26 de ani.

William Shakespeare a fost un dramaturg şi poet englez, considerat cel mai mare scriitor al literaturii de limba engleză. Lucrările sale au supravieţuit, incluzând şi unele realizate în colaborare, opera sa fiind alcătuită din aproape 38 de piese de teatru, 154 de sonete, două lungi poeme narative, precum şi alte multe poezii. Piesele lui de teatru au fost traduse în aproape fiecare limbă vorbită şi sunt jucate mai des decât cele ale oricărui alt dramaturg.