CEDO a interzis ţării noastre să predea Federaţiei Ruse, o presupusă teroristă cecenă arestată provizoriu atunci când încerca să se refugieze în România împreună cu fiul ei, venind din Ucraina.
Amina Gerikhanova a intrat în luna martie în România cu copilul său, fugind din calea invaziei ruseşti. Ulterior, la solicitarea Procuraturii din Moscova, Curtea de Apel Suceava a admis în aprilie cererea de predare a suspectei, care de atunci a fost arestată provizoriu. Însă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a interzis acum României să o predea pe toată durata procedurilor deschise la CEDO.
Cum pe 7 septembrie expiră cele 180 de zile de arest, Gerikhanova ar urma să fie eliberată. În tot acest timp, fiul ei a ajuns într-un centru de plasament din România, iar apoi în grija unui unchi care este în scaun cu rotile.
Potrivit Amnesty Internaţional, care o susţine şi la Strasbourg, Gerikhanova a fost acuzată de autorităţile ruse că a participat la operaţiuni militare în SIRIA alături de teroriştii ISIS, între 2016 şi 2018. Însă, spune Amnesty, în toată această perioadă ea era în Ucraina şi nu a părăsit teritoriul ţării. Procurorii ruşi au cerut şi celor de la Kiev să o extrădeze, însă ucrainenii, după ce au investigat dosarul, au respins cererea.
Femeia, care şi-a pierdut într-un masacru comis de soldaţii ruşi în 2000, este acuzată de săvârşirea infracţiunii de participare la grupare armată ilegală din Codul penal rusesc. Mandatul de arestare a fost emis de un tribunal din Groznâi, capitala Republicii Cecene (parte din Federaţia Rusă), controlată de Ramzan Kadârov, unul dintre cei mai excentrici complici ai lui Vladimir Putin. De altfel, la proces ea a spus că tot dosarul său este o înscenare a regimului Kadârov şi că serviciile de informaţii ucrainene au confirmat că nu a mers în Siria - dar nu i-a convins pe magistraţii suceveni.
Cazul Gerikhanova a atras atenţia opiniei publice internaţionale şi a dus chiar la proteste în faţa ambasadelor României de la Viena, Dublin sau Oslo.
Sursa: www.wall-street.ro