Dan Negru se poate lăuda cu performanţa de a aduce postului Antena 1, şi în noaptea de Revelion, audienţe uriaşe, aşa că şefii lui i-au reîncredinţat misiunea de amfitrion al showului şi în acest an.
Timp de două zile, 100 de vedete s-au perindat prin platourile de filmare, sumele pentru care s-au dat jos din pat fiind cuprinse între 300 şi 2.000 de euro, în funcţie de locul în care se află în prezent pe scara valorilor, în showbiz. Îi veţi vedea pe Alex Velea, CRBL, Pepe, Sofia Vicoveanca sau Vali Vijelie, prin urmare solişti din toate genurile muzicale, dar şi mulţi actori.
“Revelionul Starurilor”, al cărui start se va da de la ora 20.30, a tocat din bugetul Antenei 1 suma de 150.000 de euro, bani care s-au dus pe plata artiştilor, dar şi pe mâncarea asigurată în timpul înregistrărilor, apreciată la 15.000 de euro.
Dar şi PRO TV vine în aceasta seară, de la 21.45, cu un proiect ambiţios, intitulat “Magic Show”, prezentat de soţii Cătălin şi Andra Măruţă, cei doi mai bifând o experienţă similară, în urmă cu câţiva ani. Printre alţii, vor evolua pe scenă Corina Bud, Mandinga sau Horia Brenciu. Nici acest post de televiziune nu s-a uitat la bani, pentru a-şi răsfăţa telespectatorii fideli, suma investită fiind tot de 150.000 de euro.
Cătălin şi Andra Măruţă au două asistente pe cinste, Gina Pistol şi Laura Cosoi
Dar şi posturile TV mai micuţe s-au pregătit de sărbătoare. Kanal D, care în ultimul an a avut o ascensiune de invidiat, mizează pe Cove, amfitrionul programului de divertisment din această seară, difuzat de la ora 22.00.
TVR 1 a băgat-o în faţă pe fosta “Zână a Surprizelor”, Andreea Marin, care va primi o mână de ajutor din partea altor două colege, Ramona Bădescu şi Iuliana Tudor. Cât priveşte TVR 2, sora mai mică a TVR 1, nici acest post nu s-a lăsat mai prejos şi, de la ora 22.00, propune momente muzicale, dar şi umoristice, cu vedete de calibru.
Cove prezintă «Celebrity Show de Anul Nou», la Kanal D!
Gabriel Coveşeanu le dă întâlnire telespectatorilor Kanal D într-un show de zile mari, în seara de Revelion, de la ora 22.00, la “Celebrity Show de Anul Nou”.
În noaptea trecerii dintre ani, Cove îşi deschide “restaurant” şi îi aşteaptă pe toţi petrecăreţii cu muzică, voie bună, bucate alese şi băuturi fine.
La miezul nopţii, Cove (dreapta) va ciocni un pahar de şampanie cu Liviu Vârciu
În cea mai aşteptată noapte din an, restaurantul “La Cove” se umple cu o mulţime de vedete venite în cuplu să ciocnească un pahar de şampanie şi să se distreze pe cinste: Andreea Bănică, Wilmark, Liviu Vârciu, Ana-Maria Barnoschi, Crina Matei, Jean de la Craiova, Vali Vijelie, Liviu Vârciu, Cornelia şi Lupu Rednic sunt doar câţiva dintre cei care vor alege să-şi petreacă Revelionul în restaurantul lui Cove.
Stela Popescu şi Alexandru Arşinel fac spectacol la TVR 2
Dacă vă era dor de celebrul cuplu Stela Popescu şi Alexandru Arşinel, ei bine, îi veţi revedea pe îndrăgiţii actori în seara de Revelion.
Stela Popescu şi Alexandru Arşinel îi vor înveseli pe telespectatori cu momente comice
TVR 2 vă invită, de la ora 22.00, să păşiţi împreună în 2014, urmărind un program maraton cu divertisment de calitate, muzică, dans şi momente speciale susţinute de cele mai mari nume ale teatrului de revistă, trupe de dans şi mari interpreţi.
Andreea Marin, cu decolteul la vedere în seara de Revelion la TVR 1
După lansarea melodiei “Preţuieşte Viaţa”, încheiem anul cu o nouă urare pe portativ marca Mihai Alexandru, cântecul fiind scris pentru trioul Iuliana Tudor - Ramona Bădescu - Andreea Marin, prezentatoarele Revelionului de la TVR 1.
Ramona Bădescu, Iuliana Tudor şi Andreea Marin (de la stânga la dreapta) vor fi gazdele programului de divertisment de la TVR 1
“Sper să vă aducă bucurie şi bună dispoziţie refrenul nostru vesel, îl vom aduce în casele voastre pe 31 decembrie, la ora 20.30!”, a scris Andreea Marin pe contul său de Facebook, lângă fotografia de la filmările pentru Revelion, imagine în care apare alături de Ramona Bădescu ş de Iuliana Tudor.