Pe 29 octombrie s-a stins din viaţă trubadurul unei generaţii. Odată cu el s-a stins şi una dintre cele mai frumoase poveşti de dragoste… Mihai Constantinescu şi Simona Secrier, partenera lui de viaţă de mai bine de 20 de ani, au avut parte de o relaţie rară, cum puţini ajung să trăiască. Cei doi s-au cunoscut întâmplător şi şi-au fost alături la bine şi la rău până ce moartea i-a despărţit.

Mihai Constantinescu şi Simona Secrier au trăit una dintre cele mai frumoase poveşti de dragoste, iar asta pentru că soarta nu i-a adus împreună întâmplător. Femeia pe care a cunoscut-o pe când era o adolescentă şi care îi adora muzica i-a rămas alături până în ultima clipă, deşi puţini le dădeau şanse la început dată fiind diferenţa de vârstă de 20 de ani. Povestea  dintre Mihai Constantinescu şi Simona Secrier a demomonstrat  însă că, acolo unde există dragoste, nu există bariere…


Cine nu a fredonat măcar o dată una dintre melodiile lui Mihai Constantinescu? Nu-mi lua iubirea, Sus în deal, O lume minunată, Vitezomanul Gică, Iubiţi şi câinii vagabonzi sunt doar câteva dintre hiturile marelui artist, hituri care au marcat generaţii de fani. Printre ei s-a numărat şi Simona Secrier, care era doar o puştoaică  de 18 ani atunci când l-a cunoscut pe artist.

„Era zăpadă multă afară şi naşul surorii mele ţinea neapărat să-mi facă cunoştinţă, pentru că sunt prieteni buni de multă vreme. Mi-a spus: „Tu vrei să cânţi, hai să vorbesc cu Mihai să-ţi spună dacă e bine să o iei pe drumul ăsta sau nu”. Copil fiind, copiii visează foarte mult. Mi-a zis că e mai bine să mă audă cineva, să vadă dacă am talent să fac pasiunea asta. Şi aşa ne-am cunoscut”, povestea Simona Secrier într-un interviu.

„Când ne-am cunoscut prima dată nu ştia el cum cânt, aveam 18 ani ,dar ne-am reîntâlnit în toamna lui 95 şi atunci a auzit. Îmi plăcea foarte mult Laura Pausini şi cântam mult Laura Pausini. M-a întrebat: „Sigur tu cânţi?”. M-a auzit şi live şi i-a plăcut foarte mult”, a mai spus soţia regretatului artist, scrie a1.ro.

Simona Secrier a făcut parte din trupa Etno, alături de Silvia Stanciu şi Radu Ile, şi a scos două albume de etno-dance, iar când s-a dedicat carierei solo l-a întâlnit pe Mihai Constantinescu, artistul ajutând-o să-şi scoată primul album solo.

„Simona reprezintă echilibrul meu sufletesc”

Acum doi ani, Mihai Constantinescu şi Simona Secrier au decis să-şi oficializeze relaţia, cei doi jurându-şi credinţă în faţa altarului. Deşi aveau o relaţie cu vechime, artistul vorbea despre soţia lui ca un veşnic îndrăgostit. „Simona reprezintă echilibrul meu sufletesc, liniştea, zahărul, sarea şi piperul relaţiei noastre şi cel mai important lucru este că amândoi am ştiut să trecem proba timpului', spunea Mihai Constantinescu.

Devastată de durere, seara trecută, soţia artistului i-a făcut acestuia o ultimă declaraţie de dragoste, pe contul de socializare: „Iubirea ta este tatuată în inima mea. Drum lin, îngerul meu!'