Prinţul Charles i s-a adresat reginei Elisabeta a II-a cu apelativul „mami” la petrecerea organizată pentru aceasta cu ocazia aniversării a 92 de ani, scrie express.co.uk. Luată prin surprindere de adresarea fiului, regina a dat ochii peste cap şi a zâmbit.

„Majestate, mami, am sentimentul că în 1948, când aveai 22 de ani, nu te aşteptai ca la cea de-a 92-a aniversare fiul tău să aibă 70 de ani”, a spus prinţul Charles pe scena Royal Albert Hall.

Regina a fost surprinsă de camere dând ochii peste cap şi ridicând sprâncenele când Charles i-a spus „mami“. Prinţul a cerut apoi publicului trei urale pentru regină, iar Elisabeta a mulţumit publicului, în stilul său caracteristic, cu un zâmbet şi cu celebrul salut.

Regina Elisabeta a II-a a sărbătorit, sâmbătă seară, cei 92 de ani de viaţă, la Royal Albert Hall, alături de familie, dar şi de artişti ca Sting, Shaggy şi Tom Jones, care au cântat la evenimentul aniversar.

Conform presei britanice, Regina s-a simţit foarte bine, dând din cap pe o reinterpretare a melodiei „When I'm Cleaning Window” de George Formby, în timp ce politicianul Ed Balls a cântat la ukulele, alături de comedianţii Harry Hill şi Frank Skinner. Prinţul Harry, recent numit preşedinte al Queen's Commonwealth Trust, i-a urat Majestăţii Sale „La mulţi ani”.

Nu este obişnuit ca în ziua de 21 aprilie regina să participe la un astfel de eveniment. Ea şi-a sărbătorit până acum ziua de naştere în cadru restrâns.

În fiecare an, Elisabeta a II-a sărbătoreşte două zile de naştere: pe 21 aprilie şi „aniversarea oficială”, vara. Aceasta din urmă, de obicei, este marcată în a doua sâmbătă din luna iunie, când monarhul se alătură paradei organizate în centrul Londrei.

Elisabeta s-a născut pe 21 aprilie 1926 şi a devenit regină în 1952. Astfel, este cel mai longeviv monarh britanic din toate timpurile.