Lista completă a trofeelor atribuite în cadrul celor 25 de categorii de premii care au fost decernate la gala Globurilor de Aur 2017.
Spre deosebire de premiile Oscar, organizatorii Globurilor de Aur au separat comediile de filmele dramatice şi acordă premii în domeniul producţiilor de televiziune. De asemenea, reprezentanţii Asociaţiei Presei Străine de la Holllywood (HFPA) nu acordă premii în categorii tehnice, precum montaj, imagine şi machiaj.
Actriţa Meryl Streep a fost recompensată cu un trofeu onorific - Cecil B. DeMille Award. Vedeta americană a câştigat opt Globuri de Aur şi a primit de-a lungul anilor un număr record de nominalizări - 30 - la aceste premii.
Ceremonia de decernare a Globurilor de Aur, trofee atribuite pe baza voturilor exprimate de reprezentanţii Asociaţiei Presei Străine de la Hollywood, a avut loc în noaptea de duminică spre luni la hotelul The Beverly Hilton din Los Angeles.
Cea de-a 74-a ediţie a galei de decernare a Globurilor de Aur a fost prezentată de Jimmy Fallon.
Prezentăm mai jos lista completă a trofeelor atribuite în cadrul celor 25 de categorii de premii care au fost decernate la gala Globurilor de Aur 2017.
CINEMA:
Cel mai bun film - dramă: ”Moonlight"
Cel mai bun film - comedie/ musical: "La La Land"
Cel mai bun regizor: Damien Chazelle ("La La Land")
Cel mai bun rol principal masculin într-un film - dramă: Casey Affleck (“Manchester by the Sea”)
Cel mai bun rol principal masculin într-un film - comedie/ musical: Ryan Gosling ("La La Land")
Cel mai bun rol principal feminin într-un film - dramă: Isabelle Huppert (“Elle”)
Cel mai bun rol principal feminin într-un film comedie/ musical: Emma Stone (”La La Land”)
Cel mai bun actor într-un rol secundar într-un lungmetraj: Aaron Taylor-Johnson (“Nocturnal Animals”)
Cea mai bună actriţă într-un rol secundar într-un lungmetraj: Viola Davis ("Fences")
Cel mai bun scenariu: “La La Land” (Damien Chazelle)
Cel mai bun film de animaţie: ”Zootopia”
Cel mai bun film străin: ”Elle” (Franţa)
Cea mai bună coloană sonoră: ”La La Land”
Cel mai bun cântec: "City of Stars” (”La La Land”)
TELEVIZIUNE:
Cel mai bun serial de televiziune musical/ comedie: ”Atlanta”
Cel mai bun serial de televiziune - dramă: “The Crown”
Cel mai bun film de televiziune/ miniserie: ”The People vs. OJ Simpson: American Crime Story”
Cea mai bună actriţă în rol principal într-un serial de comedie/ musical: Tracee Ellis Ross ("Black-ish”)
Cea mai bună actriţă într-un rol principal într-un serial de televiziune - dramă: Claire Foy (”The Crown”)
Cea mai bună actriţă în rol principal într-o miniserie/ film de televiziune: Sarah Paulson (”People v. O.J. Simpson”)
Cel mai bun actor în rol principal într-un serial comedie/ musical: Donald Glover (”Atlanta”)
Cel mai bun actor în rol principal într-un serial - dramă: Billy Bob Thornton (“Goliath”)
Cel mai bun actor în rol principal într-o miniserie/ film de televiziune: Tom Hiddleston (”Night Manager”)
Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un serial, miniserie sau film TV: Olivia Colman (”The Night Manager”)
Cel mai bun actor într-un rol secundar într-un serial, miniserie sau film TV: Hugh Laurie (”The Night Manager”)