Actorul american Robert Redford şi-a pierdut parţial auzul în urechea stângă, în procent de 60%, după ce a contractat o infecţie în timpul filmărilor de la lungmetrajul "All Is Lost", informează contactmusic.com.

Actorul american interpretează în acest film rolul unui bărbat aflat în derivă pe un iaht în mijlocul Oceanului Indian şi, pentru ca scenele să pară cât mai reale, a acceptat să fie stropit cu un furtun uriaş în timpul filmărilor.

Filmările au durat multe ore şi au fost realizate în aer liber, în aceleaşi rezervoare uriaşe cu apă din Mexic în care fost turnat şi filmul "Titanic", de James Cameron.

Robert Redford a luat decizia de a-şi face singur o parte din cascadorii, deşi avea la dispoziţie o dublură pentru toate scenele în care urma să apară în film.

"Am ajuns acolo şi, desigur, ego-ul meu a început să se manifeste. Am început să spun: «Cred că pot să încerc asta. Lăsaţi-mă să văd ce pot să fac». Şi am înţeles că acele lucruri reprezentau o mare parte din personajul meu şi că ar fi mult mai bine pentru film, dacă el (regizorul J.C. Chandor, n.r.) nu ar mai fi nevoit să taie secvenţele filmate şi apoi să le lipească", a spus actorul american, în vârstă de 77 de ani, pentru The New York Times.

Totuşi, într-una dintre acele scene, Robert Redford trebuia să fie stropit cu un furtun uriaş, în mod repetat. Din acel motiv, starul american a contractat o infecţie care l-a costat 60% din capacitatea auditivă a urechii stângi.

Robert Redford este unul dintre cei mai mari actori ai anilor '60 - '70, iar unul dintre cele mai cunoscute roluri ale sale este cel din "Butch Cassidy şi Sundance Kid", film în care a jucat alături de Paul Newman. Robert Redford a jucat în peste 30 de filme, printre care se numără clasicele "Cacialmaua" (1973), "Marele Gatsby" (1974), "Cele trei zile ale condorului" (1975), "Toţi oamenii preşedintelui" (1976), "Departe de Africa" (1985).

Începând cu anii 1980, Robert Redford a trecut de multe ori în spatele camerei de filmat, fiind în prezent un regizor foarte apreciat. În 1981, lungmetrajul "Oameni obişnuiţi" i-a adus două premii Oscar, inclusiv pentru regie.