O cafenea literar-artistică botezată cu numele poetului Adrian Păunescu a fost inaugurată la Chişinău, cu prilejul Congresului mondial al eminescologilor organizat de Academia de Ştiinţe a Moldovei, transmite Moldpres.
Potrivit academicianului Mihai Cimpoi, iniţiativa îi aparţine şi a fost susţinută de preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Gheorghe Duca. "Cafeneaua va activa în cadrul Academiei de Ştiinţe. Şedinţele Cenaclului vor avea loc la parterul Hotelului Bella Dona, unde marele poet roman a fost cazat în ultima sa vizită la Chişinău, în august 2010, atunci când i s-a conferit titlul de membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei", a declarat Mihai Cimpoi.
Cafeneaua "Galbena gutuie - Adrian Păunescu" va găzdui manifestări literare legate de numele poetului, aniversări ale prietenilor săi, lansări de carte, recitaluri literar-muzicale. "Sedintele vor avea loc o dată - de două ori pe lună, în funcţie de evenimente", a mai spus fondatorul cafenelei literar-artistice.
Adrian Păunescu a devenit extrem de popular în anii 70 ai secolului trecut prin înfiinţarea Cenaclului Flacără, care a fost interzis de autorităţile comuniste româneşti la 16 iunie 1985.Poetul s-a stins din viaţa pe 5 noiembrie 2010.
Cafeneaua literar-artistică Adrian Păunescu, inaugurată la Chişinău
14 septembrie 2013
(93 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Pianul la care au fost compuse piese celebre, precum „Dancing Queen” şi „Mamma Mia”, a fost scos la licitaţie
(18 noiembrie 2015)
288 vizualizări
Concert la… înălţime
(15 septembrie 2014 - Răzvan BUNEA)
458 vizualizări
Prinţul William se va ocupa de producţia de mere din România
(4 ianuarie 2014)
99 vizualizări
Cel mai bun anotimp pentru a rămâne însărcinată
(10 iulie 2013 - Clara ION)
103 vizualizări
Cannes 2015: Scurtmetrajul "Ramona", de Andrei Creţulescu, a primit premiul Canal+
(22 mai 2015)
403 vizualizări
Ilinca şi Alex Florea, reprezentanţii României la Eurovision, au filmat videoclipul piesei ”Yodel it!” la Cluj-Napoca
(3 aprilie 2017)
349 vizualizări
„Marele Gatsby” şi Revelionul de la Palatul Parlamentului
(30 decembrie 2013)
391 vizualizări
„Poziţia Copilului“, marele câştigător al festivalului de la Namur
(5 octombrie 2013)
62 vizualizări
Ce spune aspectul pielii despre sănătatea ta?
(15 iulie 2013 - Clara ION)
112 vizualizări
S-a demonstrat ştiinţific: weekend-ul ar trebui să dureze trei zile
(15 septembrie 2015)
96 vizualizări
Pantofii cu toc: ghid de bună purtare
(24 iunie 2019)
137 vizualizări
Prima ţară din lume care va avea Ministerul Fericirii
(26 februarie 2016)
368 vizualizări
Ziua internaţională a alfabetizării
(8 septembrie 2014)
68 vizualizări
Cineastul italian Bernardo Bertolucci a murit la vârsta de 77 de ani
(26 noiembrie 2018)
81 vizualizări
Cum se apără spaniolii de preţurile la carburanţi: camionagii intră în grevă, ameninţând aprovizionarea cu alimente
(23 martie 2022)
77 vizualizări
Festivalul „Sinaia Forever”-Via Sinaia Forever- în cifre!
(27 septembrie 2013 - Cristina IANCU)
195 vizualizări
Rochia pe care Marilyn Monroe a purtat-o când i-a cântat ”La mulţi ani” lui Kennedy, scoasă la licitaţie
(10 septembrie 2016)
235 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Dumitru
Publicat la data de 26 octombrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























