Mara Prună este o fată în vârstă de 14 ani, care suferă de autism. După diagnostic, părinţii au început să citească, să caute moduri pentru a uşura viaţa fiicei lor. Şi au înţeles că singura cale de a nu lăsa autismul să preia controlul unei vieţi este o pasiune, scrie greatnews.ro.

Mama fetei, Milena, spune că muzica a fost acel remediu-minune. La trei ani, părinţii i-au cumpărat Marei o claviatură electronică. Fetiţa a fost atât de încântată încât nu mai lăsa instrumentul din mâini.

“Nu ne-am gândit niciodată că va face performanţă din muzică, dar din fericire această pasiune, obsesivă ce-i drept la început, a dus într-o direcţie foarte fericită”, spune Milena Prună, pentru citynews.ro.

Fetiţa a început să studieze pianul din clasa a II-a. La început, venea la profesoara Eva Butean alături de un însoţitor, a cărui sarcină era să faciliteze comunicarea dintre Mara şi îndrumătorul său. Apoi, nu a mai fost nevoie de un astfel de intermediar. De patru ani, fata e îndrumată de un alt profesor cu mare experienţă: Cristian Bence-Muk, de la Academia de Muzică.

În urmă cu puţin timp, Mara a fost invitată la o şcoală de muzică din Londra, The Purcell School.

„Ne-am dus la şcoala din Londra. Ne-au invitat pur şi simplu să vedem ce-i acolo. Am cunoscut-o pe şefa departamentului de compoziţie, pentru că aia mă interesa. Să studiez compoziţie. Şi nu am uitat să duc cu mine şi partiturile mele, compoziţiile mele. Ne-am împrietenit de când ne-am văzut. S-a bucurat foarte mult că vine un compozitor român la ei în şcoală, care e şi fată. I-au plăcut mult compoziţiile mele”, spune Mara.

Şefa departamentului de compoziţie a fost uimită de Mara şi a rugat-o pe directoarea şcolii să o înscrie pe fată direct la audiţia principală. Şi aşa s-a întâmplat.

Mara Prună a primit o bursă integrală la şcoala londoneză, pentru a studia compoziţia şi, secundar, pianul. „Cred că mă aşteaptă Paradisul. Să înţelegeţi: e o insulă minunată, dar e ca orice loc de pe Pământ. Imperfect. Este totuşi un loc frumos şi primitor în care oamenii abia aşteaptă să îmi vadă potenţialul şi nu să îmi vâneze greşelile. Metodele lor de predare sunt axate pe nevoile individului şi se vede că le pasă”, e convinsă Mara.