Parlamentul irlandez lucrează la adoptarea unui proiect de lege care să pună capăt unei lacune care legalizează unele droguri precum ecstasy, ciuperci halucinogene şi ketamină, notează Mediafax.
Ministerul irlandez al Sănătăţii a confirmat că o decizie a Curţii de Apel irlandeze a declarat neconstituţionale unele părţi ale legii din 1977 privind abuzul de droguri, care interzic substanţe precum ecstasy, ciuperci halucinogene şi ketamină.
După adoptarea legii în urmă cu 37 de ani, guvernele succesive au adăugat diverse droguri pe lista celor "interzise". Dar, aşa cum afirmă BBC, devreme ce aceste amendamente nu au fost adoptate de ambele camere ale Parlamentului irlandez, ele au fost invalidate.
Unele dintre cele 125 de droguri menţionate în legea originală - inclusiv heroina, cocaina şi cannabisul - sunt în continuare ilegale în Irlanda. Substanţele interzise după această dată sunt în prezent legale din punct de vedere tehnic atât în ceea ce priveşte posesia, cât şi folosirea.
Ministerul a declarat că oficialii erau pregătiţi pentru o astfel de decizie şi lucrează la înlocuirea legii în 24 de ore. Totuşi, orice lege nouă va putea intra în vigoare cel mai devreme joi la miezul nopţii, ceea ce înseamnă o fereastră de 48 de ore pentru legalizarea folosirii drogurilor.
"Nu puteam şti ce va decide curtea, dar eram pregătiţi pentru această posibilitate", a declarat ministrul Sănătăţii, Leo Varadkar pentru Irish Examiner. "Legislaţia a fost pregătită şi aprobată în avans de Cabinet. Legislaţia de urgenţă pe care am introdus-o astăzi va reinstitui status quo-ul şi controlul pentru toate drogurile", a precizat el.
Varadkar a declarat că decizia, care a declarat legea neconstituţională, pune sub semnul îndoielii "zeci" de condamnări.
Droguri precum ecstasy sau ciupercile halucinogene au fost legalizate temporar în Irlanda
12 martie 2015
- citeşte totul despre:
- cannabisul,
- controlul,
- irlanda,
- condamnari,
- ecstasy,
- ilegale,
- neconstitutionala,
- parlamentul,
- tehnic
(572 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Oscar 2018 - "The Shape of Water”, cele mai multe trofee. Lista completă a câştigătorilor
(5 martie 2018)
575 vizualizări
Avionul-fantomă rămâne de negăsit
(18 martie 2014)
341 vizualizări
Marea Britanie se pregăteşte pentru succesiunea la tron. Vineri seara, Regele Charles al III-lea va ţine primul său discurs, ca rege.
(9 septembrie 2022)
114 vizualizări
Picturi vechi acoperite cu vopsea, descoperite într-o sală de judecată din România
(3 septembrie 2015)
63 vizualizări
Cele mai grave incendii din istorie petrecute în cluburi de noapte
(2 noiembrie 2015)
801 vizualizări
Un câine merge săptămânal la biserică
(18 ianuarie 2014)
154 vizualizări
O fetiţă în vârstă de patru ani este protagonista celui mai vizionat videoclip pe YouTube din 2015
(11 decembrie 2015)
337 vizualizări
Angelina Jolie i-a cumpărat lui Brad Pitt o insulă
(26 noiembrie 2013)
163 vizualizări
Ce nu ştiai despre Nelson Mandela
(6 decembrie 2013)
240 vizualizări
Fotografii dintr-un bordel de secol XIX au fost descoperite în podul unei clădiri din Cluj
(31 mai 2014)
1119 vizualizări
Republica Moldova. Două noi explozii au avut loc într-o localitate din regiunea separatistă Transnistria. Conform autorităţilor, două antene radio-tv au fost distruse.
(26 aprilie 2022)
44 vizualizări
Regizorul francez Luc Besson, condamnat pentru plagierea unui film
(17 octombrie 2015)
487 vizualizări
Formaţia Iris rămâne fără o parte dintre cei mai importanţi membri
(10 iulie 2017)
238 vizualizări
Iahtul de 600 milioane de dolari al unui celebru oligarh rus a fost confiscat
(3 martie 2022)
243 vizualizări
Supriză la Premiul Nobel pentru Literatură 2013
(10 octombrie 2013)
83 vizualizări
S-a demonstrat ştiinţific: weekend-ul ar trebui să dureze trei zile
(15 septembrie 2015)
96 vizualizări
Nunta Principelui Nicolae cu Alina-Maria Binder. Membrii Casei Regale a României nu participă la eveniment
(30 septembrie 2018)
286 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























