Muzeul Ceasului din Ploieşti este unic în România deoarece are o valoroasă colecţie de ceasuri realizate de meşteri vestiţi din Europa, cele mai multe piese fiind adevărate opere de artă.  Colecţia de peste 2000 de piese este organizată ca secţie a Muzeului de Istorie şi Arheologie din 1963, din iniţiativa profesorului Nicolae Simache.

Una din piesele de bază ale colecţiei este un ceas de masă cu mecanism astronomic din secolul XIX ce a aparţinut principelui Alexandru Ioan Cuza.

Ceasul provine de la mijlocul secolului XIX, fiind realizat de firma Pert Bally din Franţa. „Este un ceas tip bornă cu carcasă din bronz, cristal şi alamă cu performanţe deosebite. Acesta poate indica ora, minutul secunda şi oferă informaţii cu caracter astronomic în partea inferioară a piesei“,spune muzeograful Elisabeta Savu.

Cadranul de jos arată lunile anului, anotimpul, zilele săptămânii şi anii bisecţi.

Istoria porneşte odată cu achiziţia de către familia Cuza a Castelului de la Ruginoasa, de la familia Sturdza în 1862. După toate probabilităţile ceasul respectiv a fost vândut odată cu casa. Ceasul apare în patrimoniul de la Ruginoasa alături de alte piese de mobilier şi decorative.

Ceasul a intrat în posesia muzeului din Ploieşti printr-o donaţie făcută de Dan Brătianu, un văr al lui Gheorghe Brătianu, celebrul istoric şi politician liberal din perioada interbelică. Gheorghe Brătianu era fiul lui Ion I. C. Brătianu şi al Mariei Moruzi, văduva lui Al.A Cuza, fiul domnitorului Cuza. Gheorghe Brătianu s-a născut la Ruginoasa în 1898, fiind rezultatul unei idile dintre Ionel Brătianu şi Maria Moruzi în vremea când acesta era inginer şi angajat în construcţia de căi ferate pe tronsonul Paşcani-Iaşi.  Pentru că era un om de onoare, Ionel  Brătianu s-a căsătorit cu principesa Moruzi, pentru a-şi recunoaşte oficial fiul, dar imediat a intentat acţiune de divorţ.

Ceasul care a însoţit o vreme destinele lui Al. Ioan Cuza şi ale lui Gheorghe Brătianu a intrat în decembrie 1962 în patrimoniul muzeului ploieştean. Piesa a fost prezentată publicului în mai 1963, în cadrul evenimentului „Expoziţia de-a lungul vremii“. După aproximativ 160 de ani, mecanismul ceasului este perfect funcţional, dovadă a lucrurilor bine făcute şi măiestriei ceasornicarilor vremii.


Material realizat cu ajutorul muzeografului Elisabeta Savu, şeful Secţiei „Muzeul Ceasului“