Petrolistul Adrian Mutu a răspuns provocării venite de la Constantin Anghelache, preşedintele clubului Dinamo, provocare primită în cadrul campaniei caritabile "Ice Bucket Challenge". La rândul său, jucătorul Petrolul i-a provocat pe Cabron, Alex Velea, Pablo de Lucas, Vivi Răchită şi pe Antonia.
Ice Bucket Challenge este o campanie caritabilă care presupune ca participanţii să îşi toarne o găleată cu apă şi gheaţă în cap, iar apoi să nominalizeze alte persoane care au la dispoziţie 24 de ore pentru a face acelaşi gest. Campania a început pe la finalul lunii iulie şi în doar trei săptămâni, peste un milion de oameni din lumea întreaga au intrat în jocul caritabil. Provocarea este însoţită şi de donaţii ce au ca destinaţie cercetările în domeniul sclerozei laterale amiotice, cunoscută şi sub numele de “Boala lui Lou Gehrig” - o afecţiune care afectează celulele nervoase din creier şi din măduva spinării.
Conform site-ului oficial, ALS Association a strâns donaţii de circa 17,2 milioane de euro până în data de 19 august. O altă organizaţie caritabilă din domeniu, Project ALS, a declarat pentru publicaţia Washington Post că donaţiile au crescut de 50 de ori, în timp ce ALS TDI a declarat că a adunat 435.600 euro de la începutul lunii august - de zece ori ce ar fi primit în mod normal.
Printre starurile care au acceptat provocarea "Ice Bucket Challenge" se numără fotbaliştii Cristiano Ronaldo şi David Beckham, baschetbalistul LeBron James, atletul Usain Bolt, Bill Gates, Shakira sau tenismena Ana Ivanovici.
În cazul provocării lui Adrian Mutu, colegul său de echipă, Pablo de Lucas a acceptat imediat să intre în joc...