Bacall, câştigătoare a două Premii Tony pentru producţii de Broadway („Applause”, „Woman of the Year”), a unui Glob de Aur şi o nominalizare la Oscar pentru „The Mirror has Two Faces”, a decedat la vârsta de 89 de ani, în urma unui stop cardiac.

Bacall a rămas faimoasă pentru rolul său alături de Bogart în „To Have and Have Not” şi cel din primul film de jazz cu buget substanţial, alături de Kirk Douglas („Young Man with A Horn”), unde a interpretat o femeie fatală. Merită menţionat şi „Murder on the Orient Express” cu Sean Connery şi Ingrid Bergman, pe lângă alte producţii cu nume mari din cinema – Henry Fonda, Natalie Wood, Paul Newman.

Dar poate lucrul despre care a vorbit cel mai intens presa a fost povestea ei de dragoste cu Humphrey Bogart, un actor de renume, protagonistul capodoperei „Casablanca”. Cei doi s-au cunoscut pe platourile de filmare la „To Have and Have Not”: „Nu a fost niciun tunet, nicio o străfulgerare, doar un simplu ce mai faci”.

După trei săptămâni, lucrurile s-au schimbat radical. Lauren Bacall nu a uitat niciodată cum Bogart a intrat în rulota ei când se pieptăna, s-a apropiat, i-a îndreptat gura spre a lui şi a sărutat-o. „Apoi, a luat un pachet de chibrituri din buzunar uzat şi mi-a zis să-mi trec numărul pe el. Am făcut-o. Nu ştiu de ce, dar era ca un joc. Bogie nu-i plăcea să fie prea intim cu femeile, toată lumea ştia că nu se încurca cu colegele. Nu era genul ăla de bărbat, mai ales că era însurat cu o femeie alcoolică şi violentă. O femeie dură care m-ar fi lovit cu o lampă, o scrumieră, orice”.

Acea femeie era Mayo Mathot, actriţă şi o femeie de temut. Aşa că cei doi au trebuit să ţină ascunsă relaţia faţă de toţi (mai ales că regizorul era nebun de gelozie), limitându-se la întâlniri pe străzi obscure sau mese tăcute la un club de golf. Intre timp, atracţia dintre cei doi era vizibilă pe ecran iar viaţa lor personală se intersecta adesea cu cea profesională – în timpul liber, îşi spuneau Steve şi Slim, numele personajelor lor.

Şi-a sacrificat cariera pentru el: „El voia o soţie. Nu voia o actriţă”

Lui Bogart i-au trebuit şase luni pentru a pleca din căsnicie, timp în care Lauren devenise confidenta lui şi eroina sa, femeia care îl sprijinea în clipele amare, înnecate în băutură. Chiar şi aşa, Bacall spune că „nu a încetat niciodată să bea, dar nu era alcoolic. Nu, el consuma la petreceri mai mult, niciodată când lucra”.

Fără ca presa să ştie de relaţia lor, reputaţia lui Bacall creştea exponenţial fiind comparată „cu Garbo, Dietrich, Mae West, Katharine Hepburn”. Când însă a trebuit să aleagă între a fi o actriţă de renume şi a fi soţia lui Bogie, răspunsul era clar: „El voia o soţie. Nu voia o actriţă. Fusese însurat cu trei actriţe şi de la început mi-a spus ‘Te iubesc şi dacă vrei o carieră o să fac tot posibilul să te ajut, dar n-o să mă căsătoresc cu tine. ’ Voia o soţie care să meargă cu el, să fie acolo – avea dreptate. Asta am vrut şi eu şi de aceea am vrut şi copii. Nu avusese niciodată un copil. L-am împins un pic – dar am adorat să fiu soţia lui. Asta pentru că îl adoram pe el”.

Cuplul a avut doi copii, Stephen Humphrey Bogart, producător de film, şi Leslie Bogart, instructor de yoga, înainte ca actorul să moară de cancer la esofag la vârsta de 57 de ani, când Bacall avea doar 32 de ani.

Frank Sinatra a fost la un pas să-i devină soţ

În perioada de doliu, Sinatra un prieten de familie dar şi admirator al actriţei, a căutat ocazia de a o curta: „Eram într-o stare groaznică atunci, nu aveam cum să fac faţă lui Sinatra şi comportamentului său incredibil”. Dar nu putea ignora „electricitatea dintre ei”. În 1958, Sinatra a cerut-o de soţie – „nu mi-am  pus nicio întrebare. Asta era problema mea”. Totul s-a destrămat brusc, când artistul i-a dat papucii diupa ce povestea logodnei lor ajunsese în ziare.

A doua căsnicie, destrămată de alcool

Bacall şi-a refăcut viaţa cu un alt câştigător de premii Oscar, Jason Robards, Jr.. A doua căsnicie a durat opt ani şi le-a adus un fiu, Sam, actor şi acesta. Bacall a divorţat de Robards pentru că era pierdut în fata alcoolului.

„Puţini oameni vor să audă adevărul. Bogie era aşa, mama era aşa şi eu sunt astfel. Cred în adevăr şi cred că trebuie să spui ceea ce gândeşti”, afirma Bacall cu fruntea sus.