O fostă campioană de box a Rusiei, Natalia Ragozina, supranumită "Barosul", s-a afişat alături de preşedintele Vladimir Putin, cu care împărtăşeşte pasiunea pentru efortul fizic, ceea ce a făcut să explodeze Internetul de limba rusă, care abundă în zvonuri potrivit cărora faimoasa blondă ar fi noua iubită a lui Putin, a relatat The Daily Beast.

Cei doi au fost văzuţi împreună săptămâna trecută la un turneu de sambo (un stil de arte marţiale originar din Rusia asemănătoare cu judo) la Soci.

Ragozina, în vârstă de 39 de ani, a câştigat toate titlurile importante în boxul feminin la categoria semigrea înaintea de a se retrage în 2009. La apogeul carierei sale, Ragozina, care a fost neînvinsă, a fost recunoscută drept cel mai bun boxer de sex feminin din lume. În tot acest timp, ea a continuat să apară în reviste glossy în fotografii care au surprins-o în posturi seducătoare, ea pozând inclusiv pentru Penthouse.