Alimentele procesate distrug bacteriile "prietenoase" din intestin, afirmă nutriţionistul Michael Pollan, care militează pentru revenirea în dieta zilnică a alimentelor preparate în casă, care ajută organismul să lupte eficient contra infecţiilor şi a obezităţii.
"Timp de peste un secol, oamenii s-au angajat într-un veritabil «război» împotriva bacteriilor. Folosim un întreg arsenal de antibiotice, geluri pentru spălarea mâinilor, pasteurizare şi norme alimentare pentru a distruge bacteriile şi sperăm, astfel, să evităm bolile şi moartea", afirmă Michael Pollan, relatează dailymail.co.uk.
În deceniile care au urmat după ce Louis Pasteur a descoperit existenţa bacteriilor, cercetările medicale s-au concentrat în principal asupra rolului pe care aceste microorganisme îl au în declanşarea bolilor.
Bacteriile care trăiesc pe/ sau în organismul uman sunt privite în general fie ca organisme nedăunătoare, fie ca patogeni de care oamenii trebuie să se ferească.
Însă la începutul anilor 2000, oamenii de ştiinţă au descoperit sute de specii noi de bacterii care trăiesc în intestinul uman şi care fac tot felul de "lucruri" neaşteptate.
Spre marea lor surpriză, specialiştii în microbiologie au descoperit că oamenii sunt făcuţi în procent de 90% din bacterii. Nouă din zece celule din corpurile noastre nu sunt umane, ci aparţin acestor specii microbiene (iar cele mai multe trăiesc în intestin).