Băuturile energizante le erau recomandate chiar şi sportivilor, pentru a avea energie în competiţiile sportive la care participau. În prezent, cercetătorii au descoperit că acestea pot fi înlocuite cu un fruct, care are acelaşi efect energizant asupra organismului.
Potrivit New York Times, în cadrul unui un nou studiu s-a descoperit că aceste băuturi nu au un efect mai puternic decât un aliment minune-banana, care este şi mai sănătos.
În locul băuturile energizante este indicat să mâncăm o banană. Acesta este noul sfat dat de specialişti. În studiul realizat pe atleţi şi publicat în luna mai a acestui an, a ieşit la iveală faptul că cei care au mâncat o banană au avut un nivel mai ridicat de dopamină decât cei care au optat pentru o băutură energizantă. Mai mult, nivelul dopaminei a continuat să crească şi la o oră după. Nu doar că bananele au înlocuit cu brio băuturile energizante, dar i-a şi ajutat pe sportivi să se simtă mai bine.
Nu trebuie să uităm că bananele sunt naturale, saţioase şi cât se poate de gustoase. Jamie Oliver a fost şi el foarte ferm în legătură cu băuturile energizante: "Pentru copii, sunt ca cocaină, iar părinţii care la permit să le bea ar putea la fel de bine să le dea cocaină.", a declarat acesta.
Declaraţia a stârnit controverse, celebrul bucătar fiind nevoit să-şi motiveze opinia: "încercaţi să îi învăţaţi ceva după ce au băut o doză. Eu lucrez în folosul publicului, iar asta este o responsabilitate imensă".