În contextul în care Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a recomandat recent limitarea consumului de carne roşie, hamburgerul de quinoa reprezintă un aspect al revoluţiei culinare din Peru, ţară care speră să dea un exemplu lumii în acest sens.
„Hamburgerul de quinoa pare a fi o opţiune bună atunci când se caută o alternativă la carne”, a declarat pentru AFP chef Gaston Acurio, care a asigurat gastronomiei peruane un loc de prim rang pe harta lumii.
În restaurantele sale din Lima, dintre care cel mai celebru este Astrid & Gaston, hamburgerul vegetarian câştigă teren, încet, dar sigur, în faţa cărnii, chiar dacă friptura în sânge rămâne regele de necontestat al localurilor de alimentaţie publică.
Gaston Acurio propune două reţete, una fiind o crochetă de quinoa pane, cu linte, sfeclă şi iaurt, peste care se toarnă chutney de mango, şi cealaltă, cu broccoli şi quinoa, marinat cu salată, sos de wasabi, cremă de usturoi şi solzi de ceapă. Plăcerea gustativă este indiscutabilă, însă consumul rămâne redus în comparaţie cu hamburgerii cu carne care se vând în restaurantul său Papacho’s.
„Vindem lunar 16.500 de hamburgeri cu carne, faţă de numai 300 de quinoa”, a declarat Diego Alcantara, şeful restaurantului. „Am mizat pe quinoa fiindcă avem tot mai mulţi clienţi care vin la noi, dar nu consumă carne”, adaugă el.
Quinoa, aliment cunoscut ca „grăuntele de aur al incaşilor” pentru originea sa andină şi proprietăţile sale energizante, mai are un drum lung de parcurs până să înlocuiască hamburgerii cu carne care se vând în unităţile de tip fast food.
Raportul OMS nu prevede abandonarea totală a consumului de carne roşie, însă permite deschiderea unei noi căi pentru regimuri alimentare mai sănătoase. Potrivit chef Acurio, consumul de quinoa ar putea ajuta la crearea unui echilibru cu consumul de carne roşie, într-o lume care să respecte mediul. Quinoa poate fi un instrument delicios care să deschidă un spaţiu unde întreaga lume vegetală să poată fi consumată ca hamburger, mai spune specialistul în gastronomie.
Ignacio Medina, critic gastronomic la cotidianului spaniol El Pais, este de părere însă că legumele nu sunt total lipsite de pericole.
„Quinoa poate fi o alternativă, cu acest lucru sunt de acord, este un aliment foarte nutritiv, dar a fost introdus pe coasta peruană unde nu fusese cultivat niciodată şi unde s-au folosit erbicide şi fumigaţii”, avertizează el.
„În legume există şi cantităţi mari de substanţe toxice. Toate alimentele sunt potenţial dăunătoare. OMS ar trebui să înceapă să vorbească de regimuri şi de echilibru. Nu există înlocuitor pentru niciun aliment şi trebuie să fie un echilibru”, arată specialistul.
„Vă puteţi imagina un hamburger de quinoa într-un McDonald’s? De ce nu? Acum 30 de ani nimeni nu ar fi crezut că un asemenea restaurant s-ar putea deschide la Moscova”, a declarat pentru AFP chef-ul peruan Emmanuel Piqueras la New York, unde prezintă un program culinar la un post TV hispanic. El este de părere că „provocarea este schimbarea puţin câte puţin a proastelor obiceiuri alimentare pentru ca un dependent de hamburgeri cu carne grasă şi în sânge să poată simţi aceeaşi satisfacţie cu un hamburger de quinoa cu seminţe şi nuci”, încheie el.