Motto: „Dacă nu eşti suspect, înseamnă că eşti prost” – Marian Vanghelie

Urmăresc de câteva luni şi încerc să înţeleg acţiunile curative ale DNA în mlaştina politicii româneşti, acţiuni pe care unii le consideră chiar o încercare de „resetare” a societăţii româneşti. Poate este o exagerare, dar faptul că mult clamata „reformă” a clasei politice este declanşată de instituţiile de forţă ale statului, mi se pare cât se poate de trist. Asta pentru că cei care ar trebui să o facă fie nu sunt în stare, fie nu au nici un interes  s-o facă. Partidele politice, cele care îşi cunosc cel mai bine membrii şi în special pe cei pe care-i propun cetăţenilor pentru diferite demnităţi publice, ar trebui să fie la originea schimbărilor în bine, necesare însănătoşirii vieţii politice. De fapt, ele sunt generatoare şi focare ale corupţiei, ele sunt cele care încurajează incompetenţa şi dezorganizarea, iar practicile utilizate sunt deja cunoscute : clientelismul, demagogia, oportunismul. Aş fi adăugat şi diversiunea, dar ar fi  cam mult : pentru acţiunea de a abate intenţiile şi planurile cuiva e necesară şi un pic de inteligenţă. Greu să găseşti aşa ceva ; activiştii formaţiunilor politice autohtone ne conving continuu câtă dreptate avea Napoleon când spunea că, în politică, prostia nu e un handicap. Un lucru e cert, românii nu mai au deloc încredere în partide, asociindu-le cu hoţia, înşelăciunea şi minciuna.  

Remarc însă cu îngrijorare vaietele unei părţi a compatrioţilor noştri în legătură cu „suferinţele” la care justiţia supune masa tot mai consistentă a infractorilor. Sunt cât se poate de evidente încercările unor politicieni de a antagoniza DNA-ul, prezentat ca un instrument de epurare politică. Corul de bocitoare al corupţilor se amplifică periculos, iar bătălia împotriva duşmanului comun – DNA şi lupta anticorupţie – este întreţinută şi manipulată de aproape întreg peisajul media al ţării. Preşedintele Iohannis spunea zilele trecute că politicianul nu are cale de mijloc : ori este integru, ori nu este integru. Greşit ! În România democratică vieţuieşte şi o specie intermediară : politicianul semi-integru ! Este oficialul despre care unii cetăţeni comentează cu duioşie : „A furat el săracu’, dar a şi făcut câte ceva …” Nenorocită îngăduinţă, mare succes al manipulatorilor mediatici !

Câteva vorbe despre alegeri. N-o să comentez rezultatele, dar o să amintesc o maximă a scriitorului polonez Stanislaw Lec : „Demnitarii proşti sunt aleşi de cetăţenii buni, care nu vin la vot”. Am avut parte de o prezenţă scăzută a electoratului, cea mai mică de după 1990, cu nişte minime dezarmante la Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Ploieşti, Arad, Braşov. Populaţia mai instruită şi mai informată din marile oraşe a găsit de cuviinţă să taxeze clasa politică, ofertele electorale neserioase, programele copy-paste, campania searbada, prin a nu merge la vot pe 5 iunie.. Cum era de aşteptat, partidele decontează lipsa de lideri şi de profesionalism. În fruntea listei acest penibil PNL (de fapt un fel de Alianţa D.A. reîncălzită), în care Blaga şi Gorghiu se doresc a fi urmaşii Brătienilor … Fantoşele de politicieni transformaţi peste noapte în candidaţi la locale au toate şansele de a deveni rapid nişte surogate de profesionişti publici.

Ca tacâmul să fie complet, la aceste alegeri societatea românească ratează şi ea un test esenţial de maturitate. În mai multe localităţi, românii nu au avut nici o reţinere în a alege candidaţi cu probleme penale, unii condamnaţi, alţii trimişi în judecată sau urmăriţi penal ; cazul lui Cherecheş de la Baia Mare, reales primar din arestul preventiv, a devenit celebru nu numai în România. Loviţi în plină figură de DNA, unii vor să boxeze în virtutea inerţiei, deşi sunt knockout. Legal vorbind, nu-i poate opri decât o sentinţă definitivă a instanţelor de judecată sau alegătorii. Sigur, ar trebui să-i mai oprească şi o doză minimă de bun simţ şi respect de sine. Dar unde ne trezim ? Şi dacă tot am dat-o pe citate, să nu uităm ce spunea englezul George Orwell : „Un popor care votează corupţi, impostori, hoţi şi trădători, nu este victimă, este complice”. Emoţionant, numai că noi îl avem pe Vanghelie şi „cugetarea” lui din motto, cât se poate  de încurajatoare pentru escroci, mituitori, impostori.

Şi totuşi, ar trebui amintite şi câteva din lucrurile bune aduse de acest scrutin, într-un an electoral complicat, cu partidele aflate într-o vrie totală şi cu o clasă politică bulversată ; lucruri care puteau fi făcute de ani de zile, dar abia acum puse în practică de un guvern de independenţi, liber de presiuni politice. O campanie electorală mai civilizată decât de obicei (excepţie au făcut mizeriile din mediul on-line), cheltuieli mult reduse, infracţiuni considerabil mai puţine decât în urmă cu 4 ani (cu 50%). Şi, mai presus de toate, această măsură de verificare informatică a cărţilor de identitate, care exclude posibilitatea votului multiplu. Mare tristeţe pentru politicienii care foloseau excesiv acest pretext pentru lansarea cunoscutelor scandaluri de după vot sau a scuzelor pentru propriile nereuşite.

Am spus de mai multe ori că o guvernare neutră (de independenţi, de tehnocraţi, spuneţi-le cum vreţi) este cât se poate de benefică într-o perioadă electorală încărcată. Alegerile locale au dovedit acest lucru. Sigur, nimeni nu felicită guvernul Cioloş, cel atât de hulit şi atacat de grupările politice şi de o mass-media obedientă. De altfel, această ostilitate seamănă mult cu cea pe care o suportă acum DNA-ul. Până la urmă, e vorba de o perioadă destul de lungă în care forţele politice au cam pierdut contactul cu PUTEREA …

Şi eu am cam pierdut legătura cu titlul articolului, parcă mai nimerit era „Pandaliile clasei politice româneşti”. Nu-i nimic, îmi revin în partea a doua …