Sâmbătă, ora 9,00, a.m. ultracentral. Soare cu dinţi şi un cer limpid. Preziua unei mari sărbători religioase. Debut cosmic glorios de toamnă. Triumf de lumină care se albeşte spre vipia întârziată a unui august ce a calcinat totul. Clădirea lui Toma Socolescu de lângă Palatul aceluiaşi îşi arcuieşte oriental acoperişul peste o geometrie îmblânzită de linii vieneze. În toată Evropa de est sau de sud nu întâlneşti o astfel de meşteşugie.
Triunghi minunat dăruit de acest arhitect unui oraş cam fără pecete stilistică : Hale – Palatul Culturii – vârful, fleşa şi clopotniţa Catedralei Sf. Ioan. În jurul celei dintâi, amărâţi şi păduchioşi. Contraste africane, decalaj năucitor.


Cândva, spre crepusculul sec. al XIX-lea, Caragiale nota cu peniţă tremurătoare, zigzagurile şi rătăcirea serală şi nocturnă pentru un Ploieşti nerevăzut de decenii : întuneric, haite de câini, magherniţe, căsuţe povârnite sub greutatea verdeţii îmburuierite. Totul era în chinoroz şi evoca decrepitudinea, parcă părăsirea şi adierea ”fatalităţii”.
Lucrurile nu au progresat ba chiar, vorba aceluiaşi, ”un popor care nu merge înainte, carevasăzică stă pe loc”. Iar a sta pe loc înseamnă a da înapoi. Nu te mai întrebi, ”unde sunt primarii şi arhitecţii de altădată”, fiindcă ei sunt bronzuri acum – adică uitaţi de toţi - şi pentru că nu mai exista nebuni care să-şi taie din grădina lor ca să îndrepte bulevarde spre gară sau să realizeze ansambluri arhitectonice ”de cultură şi simboale” : bibliotecă, şcoală, biserică, hale. Nici praful nu rămâne din Stanian, Socolescu, Debie dacă nu aprindem în gând o lumînare şi albul vernal al unei flori de tei; catapetesme şi peşuri; arcade şi căsoaie; pălărie şi baston – mânca-ţi-aş şi te fac eu pe tine.
Deci, o sâmbătă augustă de ... septembrie. Mâine este o sărbătoare pentru care vai, nu primim zi liberă. Păcat, ar fi fost, dacă s-ar fi întâmplat aşa a douăsutecincizeci zi. Odihna e baza sănătăţii a unui popor. Numai aşa, ne putem consolida în oasele bunei inerţii. Dar de la Ponta, la ce te poţi aştepta în afară de incoerenţe şi zănatic – jucăuşă iresponsabilitate? Şi-o spunem noi cei care l-am votat! Ce dacă pică aşa duminica Sf. Maria? Să ne dea recuperare. Nu ne mângâie faptul că molurile sunt deschise toată ziua şi vremea ne îmbie, ba chiar ne provoacă să pârjolim cu grătarele zăvoiul şi să infertilizăm pământul cu peturile şi răzmeriţa erotică a hârjoanelor extraconjugale.
Ponta neobişnuit cu discontinuităţile; sunt stilul lipsei lui de stil.


Morţii din Muntenegru au fost îngropaţi cu funeralii naţionale; ăia din Italia – înmormântare clasa a III – a! Acum licuriciul american este steaua polară. Mai ieri, era un gândac ca orice licurici diurn. Brusc e pornit rău pe torţionarii mediului carceral, deşi douăzecişitrei de ani placenta partinică, cam mucegăită, înglobatoare a atras şi a prenumărat ca membrii numai ofiţeri cu state vechi (sau din statul vechi) de bătăi, sugrumări, ameninţări.
Nemţii ne sunt acum prieten intempestiv; ruşii redeveniră dragi, deşi tezaurul ”tezaurele!” sunt prăduite demult. Şi, apoi, nu face trimitere Băsescu la ele... La ce bun să ne învârtoşăm rânjetul şi muşchii.


Aşa că, nu ne aşteptam noi, votanţii lui Ponta – cel mai strălucit prim ministru de la P.P.Carp încoace – să nu ne dea recuperare pentru duminica... religioasă.
Nu ne tihnesc micii, numai putem bâţâi oratoric furculiţa cu ei în vârf.
Şi tot ca la bătrânul diagnostician Caragiale aş întocmi dar pe scurt, un fel de ”Moşi.Tablă de materii”, ad-hoc, în anul dizgraţiei de acum, de azi, din jurul Halelor. Repet : sus, apoteoză autumnală, la mijloc, construcţie tip austriac, iar jos...
Barieră care se ridică des - ţigani - cerşetori - aceiaşi - ţigănci- hoaţe - aceleaşi - beţivi – hârtii – tomberoane sparte – hârtii – urlete – guri strâmbe – duhnitură etilică – maşini de lux – barieră ridicată iar – 4x4 – vomitături – mâzgă – pahare de plastic jilăvite cu zaţ de cafea proastă – fum înnecăcios – înjurături de mamă – hristoşi... – jerpeliţi – urâţenie – bipedă - şleampeţi – schilavi - ţigani ”tu, dă-mi un bip” – înjurături - ţigani – o mână într-un buzunar străin – maşini de lux – doamne întomnate şi rătăcite – fufe cu farduri violacee enorme – expectorări – dulăi scoşi la plimbare – marea - burdihane cu bulibaşe – politicieni apoplectici – hristosul mă-tii – vociferări – ce faci, bă? - ţipete – ţigani – cântare scâlciată – electronică hoaţă - ţigani – praf – noroi – înjurătură – lume obosită – pofticioşi – beţivi – băuturi străvezii – recipiente de plastic – ponoseli – asimetrii – chipuri tâmpe – cum se cădei – amărâţi - ţigani – prăpădiţi – beţivi – curve – politicieni.