România va deschide opt birouri de promovare comercială şi economică, în Rusia (Sankt Petersburg), Irak, Qatar (Doha), Vietnam (Hanoi), Indonezia (Jakarta), Senegal (Dakar), Kenya (Nairobi) şi Hong Kong, a anunţat, într-o conferinţă de presă, ministrul Economiei, Varujan Vosganian.
El a precizat că vor fi închise temporar birourile de promovare economică din Dublin, Copenhaga, Lisabona, Tripoli şi Damasc, iar unul dintre cei trei consilieri economici ai României de la Beijing va fi trimis în Hong Kong.
Vosganian a mai spus că România are în prezent 83 de reprezentanţi comerciali în străinătate, iar zone întregi cu pieţe tradiţionale pentru exporturile României nu sunt acoperite. Spre exemplu, România are în cele două Americi mai puţini reprezentanţi comerciali decât are Franţa la Bucureşti.
Ministrul Economiei a declarat că exporturile României au fost unul dintre pilonii creşterii economice în 2013 şi, alături de industrie şi agricultură, ar putea genera în acest an o creştere economică de 2,2-2,5%. În primele cinci luni din 2013, deficitul comercial al României a fost de 2,2 miliarde euro, cu 1,5 miliarde euro mai mic decât în perioada similară din 2012. Exporturile au crescut la 19,7 miliarde euro, iar importurile au coborât la 21,9 miliarde euro.
În UE, exporturile au crescut cu 4,7%, iar în zona extracomunitară au avansat cu 8,2%. Exporturile au urcat cu 36% către Marea Britanie, cu 33% în relaţia cu Federaţia Rusă, 25% - Brazilia, 17% - China, 19% - Canada.
Vosganian a subliniat şi că aproape 80% din exporturile României sunt produse manufacturate - 43% maşini şi echipamente de transport, 33,8% - alte produse manufacturate, 6,3% - produse chimice şi conexe.