Dorin Pena nu împlinise vârsta majoratului când americanii de la Cisco ajungeau în sala de clasă a liceului „I.L.Caragiale" din Ploieşti. Din absolvent al unui curs de cunoştinţe informatice organizat de Cisco în anul 2000, a ajuns la 31 de ani, directorul general al companiei, scrie businessmagazin.ro
Povestea începe în clasa a zecea, când, elevul Dorin Pena se înscria la cursul Cisco Network Academy, destinat tinerilor elevi şi studenţi pasionaţi de informatică. „Acela a fost primul contact cu compania. Eram în lumea informaticii şi la Ploieşti s-a deschis această academie Cisco. Mi s-a părut foarte interesant şi am început să fac cursuri", îşi aminteşte azi. Spune că i-a plăcut de mic ideea de networking, atât la nivel tehnologic, cât şi la nivel uman, de aceea a avut grijă de-a lungul timpului să nu rămână închis în birou în faţa calculatorului, ci să încerce să intre în legătură şi cu clienţii serviciilor la care lucra. A venit la Bucureşti şi a absolvit facultatea de automatică şi calculatoare la Politehnică, iar în perioada studenţiei a fost instructor la academia Cisco din cadrul universităţii: „Mi-am dorit să lucrez în mediul academic şi să rămân aproape de cursurile de reţelistică pe perioada studiilor".
Privind retrospectiv, Pena admite că a avut mai multe ocazii să plece din ţară, încă din studenţie, iar mulţi dintre colegii săi lucrează în prezent în Europa de Vest sau în Statele Unite ale Americii. „Decizia mea de atunci a fost să rămân pentru că sunt legat de ţară. Sunt foarte legat de familie şi cred că în România nu e chiar atât de rău pe cât se spune.„
După facultate, a lucrat timp de un an pentru un partener al Cisco, după care a fost selectat de americani în Sales Academy, un program al companiei care selectează talente din întreaga lume pentru a le pregăti pentru munca de teren. Trei poziţii erau disponibile la acea vreme, iar la selecţia finală de la Varşovia, unde s-au prezentat 20 de candidaţi, a reuşit să obţină postul. A petrecut un an la Amsterdam, apoi s-a întors în România pentru a oferi servicii de consultanţă pentru operatorii din ţară. Între timp a obţinut cea mai înaltă certificare a Cisco, Certified Internetwork Expert, şi a părăsit firma pentru un post la Romtelecom, „mai orientat înspre business„, unde a lucrat timp de un an şi jumătate. „Rămăsesem legat de cultura companiei, aşa că am revenit în Cisco în momentul când s-a ivit un job de vânzări similar cu cel avut în cadrul Romtelecom. În România nu începuse încă perioada restructurărilor pentru că încă trăiam din anii glorioşi de dinainte, de aceea până în 2011 încă se căutau oameni." La trei ani de la revenire, a fost numit director general.