A fost făcut un prim pas spre construcţia autostrăzii Comarnic-Braşov care ar trebui să salveze de aglomeraţie traficul spre munte. Astăzi a fost desemnat câştigătorul licitaţiei: consorţiul Vinci (Franţa) - Strabag (Austria) - Aktor (Grecia). Drumul de mare viteză va fi prima autostradă cu plată din România, dar şi una dintre cele mai costisitoare. Cei 58 de km vor costa 1,2 miliarde de euro.

Autostrada ar trebui să fie gata cel târziu în 2017, spun autorităţile. Atunci şoferii români vor ascoate din buzunar trei euro la 100 de kilometri pentru a nu mai sta în cozile de pe DN1.

Este a treia încercare a statului de a desemna un constructor pentru cei 58 de kilometri de autostradă. S-a mai încercat o dată în 2004 şi apoi în 2009, când tot francezii de la Vinci au fost desemnaţi câştigători. De fiecare dată, însă, firma a avut dificultăţi în a face rost de bani pentru construcţia autostrăzii.

Autostrada trece prin munţi şi costă peste 1,2 miliarde de euro, în varianta optimistă. Autostrada va avea 53 de poduri, pasaje şi viaducte şi 18 tuneluri.

În timpul unei discuţii cu jurnaliştii, la inaugurarea lotului patru al Autostrăzii Sibiu-Orăştie, premierul Victor Ponta le-a cerut ministrului Dan Şova şi reprezentanţilor CNADNR să dea „vestea bună” referitoare la autostrada Comarnic-Braşov.

Reprezentanţii CNADNR au precizat că licitaţia a fost câştigată de Vinci-Strabag-Aktor, refuzând însă să precizeze preţul. Premierul a menţionat că lucrările vor începe anul viitor.

Ofertele pentru preselecţie la dialog competitiv au fost depuse în februarie, pe listă fiind înscrise compania China Communications Construction şi asocierile Spedition UMB - Tehnostrade, firme deţinute de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, Vinci - Strabag - Aktor şi Impregilo – Salini.

La începerea etapei dialogului competitiv, în perioada mai-iunie, China Communications Construction a anunţat că se retrage. Ulterior, la termenul final fixat pentru 9 decembrie,  asocierea Spedition UMB - Tehnostrade nu a depus oferta finală.

Costul extrem de ridicat, de 20 de milioane de euro pe kilometru, ar fi justificat de complexitatea lucrărilor. Din lungimea totală, 10 kilometri vor fi doar de tunel în dreptul staţiunilor Sinaia, Buşteni şi Predeal.

Autostrada va fi construită în parteneriat public-privat, ceea ce înseamnă că firmele constructoare vor asigura şi finanţarea. Este un mare avantaj în acest lucru. Practic, lucrarea nu va mai depinde de alocări de la buget, iar companiile private se vor grăbi să o dea în folosinţă pentru a încasa bani.

O sursă de venit va fi introducerea unei taxe. Dar banii strânşi vor fi puţini şi cel mai probabil vor acoperi doar întreţinerea drumului. Companiile vor construi, apoi vor exploata acest sector de drum timp de 30 de ani cât este concesiunea.

Estimările arată că în cei 30 de ani costul acestei lucrări pentru stat vor ajunge la aproape patru miliarde de euro.

Francezii de la Vinci sunt la a treia încercare, e drept de această dată într-un consorţiu mai larg care cuprinde grupul austriac Strabag şi compania grecească Aktor. Francezii au mai câştigat aceeaşi lucrare în 2004 şi 2009.

În urmă cu nouă ani, la Bucureşti, în prezenţa premierului francez Jean-Pierre Raffarin, Vinci semna contractul pentru realizarea a 36 de kilometri de autostradă între Comarnic şi Predeal. Costul: 480 milioane de euro. Un contract dat direct, fără licitaţie, ceea ce l-a făcut pe liderul opoziţiei de atunci, Traian Băsescu, să acuze delegaţia franceză că a „a venit să-şi ia tainul” la Bucureşti. Schimbarea puterii la sfârşit de an a dus la anularea înţelegerii. Comisia Europeană şi-a exprimat dezacordul privind modul cum s-a făcut selecţia constructorului, iar contractul pentru autostrada spre Braşov nu a mai fost semnat.

Aceeaşi firmă a fost aleasă cinci ani mai târziu. Era vorba de un parteneriat public-privat. Erau timpuri de criză în care greu se găsea finanţarea şi în 2011 Vinci a renunţat la contract. Totuşi, dincolo de dificultăţile de asigurare a finanţării s-a mai vorbit şi de neînţelegeri cu oficiali ai Ministerului Transportului pe anumite plăţi.