Italia, a treia economie din spaţiul euro, a scăzut cu 0,2% în ultimul trimestru al anului trecut, după ce în al treilea trimestru PIB-ul avusese o scădere de 0,1%. Două trimestre consecutive de scădere economică înseamnă că Italia a intrat în recesiune tehnică.

 

Economia italiană a fost afectată de lipsa de încredere a investitorilor şi de scăderea activităţii de afaceri, ca urmare a politicilor noului guvern populist care a avut numeroase contre cu Comisia Europeana, pe tema planurilor sale bugetare.

 

Recesiunea Italiei a tras în jos şi zona euro, care a crescut doar cu 0,2% în ultimul trimestru al lui 2018, la fel ca în al treilea trimestru.

 

Eurostat anunţă că Zona Euro a avut o creştere economică totală de 1,8% în 2018, o cifră mai mică decât cea din 2017, de 2,3%.

 

Creşterea economică a zonei euro a fost încetinită şi de performanţele sub aşteptări ale Germaniei, cea mai mare economie a Europei, care a avut o scădere neaşteptată în al treilea trimestru, cauzată de schimbările privind standardele de emisie de dioxid de carbon, care au afectat vânzările de autoturisme.

 

Parlamentul italian a dat undă verde bugetului pe 2019 abia pe 30 decembrie 2018 şi a reconfirmat încrederea în guvernul populist condus de Giuseppe Conti. Bugetul a fost adoptat pe ultima sută de metri, după ce Comisia Europeană - pentru prima dată în istorie - l-a trimis de două ori la revizuit pentru că încălca reglulile UE.

 

În cele din urmă, cabinetul de la Roma s-a văzut nevoit să reducă cheltuielile prevăzute pentru anul viitor cu 5 miliarde de euro. Altfel, Italia, cu datoria sa uriaşă de peste 130% din PIB, risca sancţiuni pentru deficit excesiv.

 

 

 

 

Sursa: www.digi24.ro