Managerii Tarom au decis să pună în vânzare bilete de avion reduse pentru cei care vor să călătorească în grupuri .Decizia este valabilă atât pentru cursele interne, cât şi pentru cursele externe. Mai pe înţelesul tuturor, oricine şi-a propus să călătorească însoţit de familie, prieteni sau parteneri de afaceri, va plăti mai puţin pentru orice bilet cumpărat până la data de 31 ianuarie 2015. Perioada de călătorie este cuprinsă între 1 şi 28 februarie 2015.
Pentru cursele interne, pentru a beneficia de reducere, grupul nu trebuie să aibă mai puţin de trei persoane şi mai mult de cinci, preţul pornind de la 89 euro de persoană (Bucureşti şi Baia Mare/Satu Mare), în acest caz.
Pentru cursele externe, grupul trebuie să fie cuprins între minimum patru şi maximum zece pasageri. De această dată, preţul porneşte de la 129 euro de persoană. Potrivit datelor companiei, aceste bilete sunt valabile pentru destinaţii precum Chişinău, Atena, Istanbul, Londra, Moscova, Praga, Roma.
Cu asemenea oferte, care, probabil, se vor mai repeta pe parcursul anului, Tarom speră să prindă din urmă companiile aeriene low-cost. Şi nu este o sarcină uşoară, având în vedere rezultatele slabe pe care le-a avut compania, în ultimii ani, în comparaţie cu cifrele afişate de rivalele ei cu preţuri scăzute.