Un grup de piloţi Ryanair a respins bonusul de 12.000 de lire, oferit în schimbul orelor suplimentare de muncă, după ce compania aeriană a anunţat anularea a zeci de zboruri pe zi, potrivit BBC News.
Piloţi care fac parte din 17 din cele 80 de baze europene ale companiei au transmis că majoritatea nu sunt de acord cu bonusul financiar în schimbul orelor suplimentare de muncă. Piloţii doresc, în schimb, noi contracte şi condiţii mai bune de muncă.
Ryanair a oferit un bonus, fără taxe, de 12.000 de lire sau 12.000 de euro piloţilor şi 6.000 de lire sau 6.000 de euro copiloţilor care vor opera aeronavele în perioada septembrie – 31 octombrie. Bonusul va fi acordat în noiembrie 2018. Piloţii şi copiloţii vor primi bonusul dacă vor zbura peste 800 de ore cu Ryanair până la 31 octombrie 2018.
Noile contracte pe care le cer piloţii vor contribui la oprirea numărului mare de colegi care părăsesc compania pentru locuri de muncă mai bune, potrivit scrisorii transmise de piloţii care operează aeronave în Germania, Italia, Olanda, Belgia şi Suedia.
Până la 50 de zboruri pe zi vor fi anulate până pe 31 octombrie, afectând aproape 400.000 de pasageri.
Măsura a fost luată pentru îmbunătăţirea punctualităţii curselor efectuate de companie, „care a scăzut sub 80% în primele două săptămâni din septembrie", din cauza deficitului de personal, conform precizărilor făcute de reprezentanţii Ryanair.
Ryanair a publicat, marţi, pe site-ul companiei lista zborurilor care au fost anulate. Pe site se regăsesc şi informaţii privind modul de recuperare al banilor, dar şi procedura pentru modificare fără costuri a zborului.