Are numai 3 ani, însă Prinţesa Charlotte este deja una dintre cele mai influente persoane din lume.

Potrivit unui raport efectuat de firma de consultanţă financiară Brand Finance Group, influenţa Prinţesei Charlotte asupra economiei britanice este estimată la aproximativ 4,3 miliarde de dolari.

Este de remarcat faptul că suma o depăşeşte cu mult pe cea la care este evaluată influenţa fratelui său mai mare, Prinţul George – 3,2 miliarde de dolari.

„Aceste numere sunt estimări ale sumelor pe care copiii din familia regală le-ar putea aduce economiei britanice pe parcursul vieţii lor, presupunând că vor avea în continuare acelaşi efect pozitiv”, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei Brand Finance Group.

În ceea ce priveşte influenţa micului Prinţ Louis, se preconizează suma de 67 milioane de dolari pentru primul său an de viaţă.

Copiii din familiile regale au un impact pozitiv asupra vânzărilor anumitor branduri vestimentare sau de jucării atunci când sunt văzuţi purtându-le. De fapt, este acelaşi efect pe care îl are şi mama lor, Ducesa de Cambridge – tot ce aceasta poartă şi atinge se transformă în aur!

În plus, influenţa acestora se răsfrânge şi asupra turismului. Mulţi turişti vin în Londra cu speranţa că vor avea cumva ocazia să îi zărească pe George şi Charlotte la Palatul Buckingham împreună cu părinţii lor.

Încă de la naştere, Prinţesa Charlotte a avut o puternică influenţă asupra modei. La numai câteva ore de la naştere, mama ei a părăsit spitalul ţinând-o în braţe, într-un şal alb. Brandul care a realizat acel şal, G.H. Hurt & Sons, a precizat că numai în ziua respectivă 100.000. de persoane au vizitat site-ul şi încă mai au venituri de pe urma vânzărilor acelui şal.