Fiscul propune modificarea unor declaraţii de înregistrare fiscală privind plata impozitului specific, care trebuie plătit de firmele din domeniul HoReCa de la 1 ianuarie 2017, în contextul în care direcţia fiscală din Bucureşti se ocupă de administrarea persoanelor fizice nerezidente, care nu au pe teritoriul României un sediu permanent, potrivit unui proiect de ordin lansat vineri în dezbatere publică.
Impozitul specific pentru firmele din domeniul HoReCa (hoteluri, restaurante şi cafenele), este reglementat de Legea 170/2016, care a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2017.
Acest impozit nu ţine cont de mărimea cifrei de afaceri şi de nivelul profitului, ci este calculat în funcţie de variabile precum numărul locurilor de cazare sau mărimea spaţiului alocat activităţii.
Conform acestei legi, sunt obligate la plata acestui impozit persoanele juridice care, la data de 31 decembrie a anului trecut, aveau înscrisă în actele constitutive, ca activitate principală sau secundară, una dintre activităţile corespunzãtoare codurilor CAEN din lege şi, în plus, nu se află în lichidare.
Codurile CAEN vizează, în principal, unităţile de cazare, parcuri pentru rulote şi campinguri, restaurante, catering, restaurante şi baruri.
Totodată, printr-un ordin din 2015 al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), a fost acordată direcţiei din Bucureşti competenţa de administrare a unor categorii de contribuabili nerezidenţi care nu au pe teritoriul României un sediu permanent.
Având în vedere prevederile legale mentionate, prin acest proiect de ordin, ANAF propune completarea obligaţiilor declarative înscrise în vectorul fiscal cu impozitul specific şi completarea secţiunii privind vectorul fiscal în formularul 010 „Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni/Declaraţie de radiere pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică”, precum şi a instrucţiunilor de completare a acestuia, cu obligaţia declarativă privind impozitul specific.
Totodată, Fiscul propune completarea secţiunii "Alte date despre contribuabil" în formularul 015 "Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni/Declaraţie de radiere pentru contribuabilii nerezidenţi care nu au sediu permanent în România", precum şi a instrucţiunilor de completare a acestuia, cu caseta "Obligaţii fiscale potrivit art. 38 din Codul fiscal".
ANAF vrea, în plus, şi completarea secţiunii "Date privind activitatea desfãşurată" în formularul 030 ”Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoane fizice care nu deţin cod numeric personal", precum şi a instrucţiunilor de completare a acestuia, cu caseta "Transferul titlurilor de valoare".
ANAF propune modificarea unor declaraţii de înregistrare fiscală privind plata impozitului specific
21 ianuarie 2017
(392 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Supermarketurile ar putea să nu mai asigure spaţii speciale pentru produsele româneşti
(16 martie 2017)
391 vizualizări
Ministrul Finanţelor: Consultantul fiscal va oferi asistenţă în permanenţă, precum medicul de familie
(24 aprilie 2017)
406 vizualizări
Cum să îţi aperi banii de atacurile informatice
(20 aprilie 2018)
71 vizualizări
Chinezii se pregătesc să investească în agricultura românească
(21 aprilie 2015)
216 vizualizări
Reducere pe eMAG de Black Friday 2017: Mercedes cu 585 CP, mai ieftin cu 28.000 de euro
(17 noiembrie 2017)
147 vizualizări
Prima ţară din lume care desfiinţează banii cash
(13 octombrie 2013)
370 vizualizări
Germania va avea excedent comercial record în 2015
(10 august 2015)
53 vizualizări
Sporuri mai mici pentru inspectorii antifraudă. Sporul de risc şi cel de suprasolicitate neuropsihică, diminuate cu 20%
(7 martie 2017)
324 vizualizări
Scad tarifele la telefonia mobilă
(1 aprilie 2014)
83 vizualizări
Care vor fi cel mai mic salariu de bugetar şi cea mai mare leafă de angajat la stat în România
(4 aprilie 2016)
302 vizualizări
Consiliul Concurenţei analizează preluarea producţiei de prefabricate din beton a Magnetti Building de către Baupartner
(8 iunie 2017)
138 vizualizări
500 de euro pentru fiecare nou-născut: Când va intra în vigoare această lege
(13 aprilie 2018)
632 vizualizări
Anul trecut, angajatorii români au oferit beneficii extrasalariale mai mari
(29 ianuarie 2016)
727 vizualizări
România ar putea demara construcţia unei fabrici de elicoptere
(19 august 2015)
271 vizualizări
Veşti îngrijorătoare pentru fabrica Dacia de la Mioveni
(18 ianuarie 2015)
98 vizualizări
Ministerul Finanţelor: Anunţul privind eliberarea bonului fiscal va fi tipărită pe meniu în restaurante şi cluburi
(16 februarie 2015)
344 vizualizări
Mai multe loturi ale producătorului de îngheţată Mars retrase de pe piaţa din România!
(17 iulie 2021)
319 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026

























