Aleşii locali ai PSD Ploieşti solicită sprijinul tuturor consilierilor, indiferent de culoarea politică, pentru a aproba un proiect de hotărâre prin care chiriile plătite de proprietatii teraselor din municipiu să fie reduse.
Publicăm integral comunicatul PSD Ploieşti:
Consilierii locali PSD solicită colegilor din Consiliul Local Ploieşti şi domnului primar Adrian Dobre să accepte iniţierea de urgenţă a unui proiect de hotărâre prin care chiriile plătite pentru terasele amplasate pe teritoriul municipiului să fie diminuate până la finalul acestui an.
Starea de alertă şi măsurile de distanţare socială impuse prin deciziile Guvernului României duc la diminuarea drastică a veniturilor investitorilor din domeniul alimentaţiei publice.
Consilierii locali PSD nu pot rămâne orbi la faptul că domeniul Horeca este în acest moment cea mai afectată ramură a economiei naţionale şi vrem să venim în sprijinul patronilor care nu vor putea deschide, încă, restaurantele la întreaga capacitate şi vor fi nevoiţi să reducă locurile de pe terasele de întâmpinare pentru a respecta regulile de distanţare socială şi de diminuare a riscului de răspândire a COVID-19.
Trebuie să fim responsabili şi să venim în sprijinul celor care îşi desfăşoară afacerile în acest domeniu în municipiul Ploieşti, pentru a demonstra că ne pasă şi că suntem în stare să elaborăm măsuri menite să ajute atât investitorii, cât şi angajaţii firmelor din acest domeniu. .
Trecem printr-o perioadă dificilă, în care trebuie să dovedim responsabilitate şi să înţelegem problemele financiare şi sociale cu care se confruntă firmele care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul municipiului Ploieşti.
PSD Ploieşti cere reducerea chiriilor pentru terasele amplasate în oraş!
21 mai 2020
- citeşte totul despre:
- ploiesti,
- terase,
- chirii,
- proproetari,
- consilieri,
- psd
(279 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Team Net International, firmă apropiată lui Sebastian Ghiţă, a câştigat licitaţia pentru mentenanţa sistemului informatic al cardului de sănătate
(1 iulie 2016)
333 vizualizări
Ce se întâmplă cu tichetele de masă după 1 ianuarie
(3 noiembrie 2017)
584 vizualizări
Volkswagen investeşte 800 milioane euro în Polonia
(19 martie 2014)
109 vizualizări
Pokemon Go modifică stilul de viaţă al utilizatorilor şi stimulează afacerile în Asia
(21 august 2016)
171 vizualizări
Boeing a obţinut o comandă de avioane în valoare de 4,9 miliarde de dolari
(13 octombrie 2014)
98 vizualizări
Suntem şi noi în top! România, pe locul al doilea în UE la creşterea preţurilor în luna martie
(17 aprilie 2015)
654 vizualizări
Bancă amendată cu 2,5 miliarde de dolari pentru înşelăciune
(21 octombrie 2013)
117 vizualizări
Însoţitorii de zbor de la Ryanair, criticaţi din cauza parfumurilor
(25 noiembrie 2017)
63 vizualizări
Cum se va aplica impozitul forfetar?
(16 septembrie 2013 - Cristina IANCU)
104 vizualizări
România a ieşit din recesiune în trimestrul al treilea, potrivit Comisiei Europene
(5 noiembrie 2014)
57 vizualizări
Bill Gates revine în fruntea topului Forbes al miliardarilor lumii
(4 martie 2014)
92 vizualizări
Proiect privind produsele ecologice: Fermierii, scăpaţi de sancţiuni din partea APIA în cazul contaminării accidentale a solului
(17 aprilie 2017)
426 vizualizări
Hotel din Azuga scos la vânzare de bancă
(9 aprilie 2014)
723 vizualizări
Bonusuri pentru companiile private care cumpără maşini electrice
(12 iulie 2013 - Cristina IANCU)
75 vizualizări
TVA redus şi pentru lapte?
(28 februarie 2015)
105 vizualizări
Efect bombă al negocierilor între partide pe Noul Cod Fiscal: Cresc impozitele!
(1 septembrie 2015)
79 vizualizări
Guvernul propune creşterea preţului la gaze cu 9% de la 1 iunie
(24 februarie 2015)
619 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Dumitru
Publicat la data de 26 octombrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























