Numărul de şomeri a crescut uşor în octombrie, cu 725 faţă de luna precedentă, până la 522.472, iar rata şomajului a stagnat la 5,8%, arată datele publicate, marţi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
INS a revizuit datele privind şomajul din lunile precedente. Astfel, în septembrie, în România erau 521.747 şomeri, iar rata şomajului a fost de 5,8%, arată datele revizuite. Datele preliminare, publicate în urmă cu o lună, indicau un număr mai redus de şomeri în septembrie, de doar 519.866.
În schimb, datele privind şomajul din luna august au fost revizuite în scădere, de la circa 529.000 la 521.499. Potrivit datelor revizuite, numărul şomerilor a atins în august un nivel minim după criză, iar apoi a crescut uşor în septembrie şi octombrie, însă rata şomajului s-a menţinut în ultimele trei luni la 5,8%.
Datele revizuite arată că numărul şomerilor a scăzut cu circa 90.500 în ultimul an, de la 613.021 în octombrie 2015.
Şomajul este în continuare mai mare în rândul bărbaţilor, cu o rată de 6,6% în luna octombrie, în timp ce, în rândul femeilor, şomajul este de doar 4,8%, mai arată datele oficiale.
Şomajul a avut o evoluţie oscilantă în acest an, înregistrând scăderi în primele patru luni ale anului, în iunie şi în august, dar şi creşteri în mai, în iulie, în septembrie şi în octombrie.
Scăderea şomajului din acest an este generată în primul rând de creşterea rapidă a cererii de forţă de muncă, mai ales în zonele dezvoltate din jurul marilor metropole.
Cu toate acestea, şefii de companii se plâng tot mai des de lipsa forţei de muncă calificate, care începe să limiteze dezvoltarea afacerilor din România.
Datele oficiale arată că numărul de locuri de muncă vacante din economia românească, un indicator al deficitului de forţă de muncă la nivel naţional, a crescut în al treilea trimestru cu 16,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 62.900, în ciuda şomajului încă ridicat din unele regiuni.
Autorităţile publică, constant, şi numărul de şomeri înregistraţi oficial în evidenţele oficiilor pentru forţa de muncă.
Datele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) arată că, la sfârşitul lunii septembrie, 418.228 şomeri erau înregistraţi oficial, ceea ce corespunde unei rate a şomajului de doar 4,8%.
Judeţele Teleorman, cu 11,8%, şi Vaslui (11,5%) au cele mai înalte niveluri ale şomajului din România, potrivit ANOFM.
Zonele cu şomaj ridicat sunt caracterizate cu calificarea slabă a forţei de muncă şi un grad scăzut de educaţie, spun experţii.
Conform standardelor BIM, numărul de şomeri este calculat prin anchete în gospodării, care arată că numărul de şomeri este, în realitate, mai mare.
Datele privind şomajul pe baza metodologiei BIM sunt considerate ca fiind mai relevante de către specialişti, pentru că reflectă mai bine şomajul real la nivel naţional.