Banca centrală americană a luat azi o decizie extrem de importantă: pentru prima dată din 2006, Rezerva Federală a decis să crească rata dobânzii de referinţă - un semn al revenirii economiei americane după recesiunea din 2007-2008.
Ultima dată când Rezerva Federală americană a ridicat rata dobânzilor a fost în iunie 2006, când Fed a încercat astfel să calmeze piaţa imobiliară, care va izbucni, doi ani mai târziu, în criza împrumuturilor toxice.
Rata dobânzii de referinţă, menţinută aproape de 0 de la sfârşitul lui 2008, nu este mare, va avea variaţii între 0,25 şi 0,50 la sută, motiv pentru care preşedintele Rezervei Federale, Janet Yellen, a calificat-o drept „una de acomodare”, care va evolua gradual în următoarea perioadă.
Pe de altă parte, această decizie a Washingtonului promite să aibă „consecinţe planetare”, scrie agenţia France-Presse. Ar putea provoca turbulenţe pe pieţele mondiale şi ar putea destabiliza economiile ţărilor emergente, pentru că investitorii se vor reorienta către dolari. Direct afectate ar putea fi Brazilia, Turcia, Africa de Sud.
Decizia de a scădea dobânda de referinţă a fost luată de americani în urmă cu opt ani pentru a încuraja împrumuturile şi, astfel, pentru a impulsiona funcţionarea economiei.
Digi 24