Bucureştenii ar putea circula gratuit cu RATB-ul, potrivit unei declaraţii a primarului ales al Capitalei, Gabriela Firea. Anunţul a fost făcut în cadrul unei emisiuni B1 TV.
”Am vorbit cu specialişti şi am făcut un calcul de oportunitate şi am decis că se poate face. E vorba doar despre RATB, nu şi metroul, acesta aparţine de Ministerul Transporturilor. E un plan economic ce poate fi aplicat.”, a spus Gabriela Firea la B1.
PSD a câştigat Primăria Capitalei prin Gabriela Firea cu 43,14%, Nicuşor Dan (USB) a obţinut 30,46%, Predoiu (PNL) 11,10%, după numărarea a 90% din secţii, în vreme ce pentru CGMB procentele centralizate sunt: PSD-UNPR 40,64%, USB -25,19%, PNL - 13,02%, PMP 7,07%, ALDE 6,39%.