România intenţionează să vândă, miercuri, în premieră, eurobonduri cu maturitatea de 20 de ani, în valoare de cel puţin un miliard de euro, urmând exemplul Poloniei şi Lituaniei care au accesat pieţele internaţionale de obligaţiuni, au declarat pentru Bloomberg surse din apropierea ofertei.
Potrivit surselor care au dorit să-şi păstreze anonimatul, România lansează eurobonduri cu maturitatea la 20 de ani la un preţ de 250 puncte de bază peste mid swaps (nivel de referinţă — n.r.) şi bonduri cu maturitatea la 10 de ani la un preţ de 200 puncte de bază peste mid swaps. Oferta, prima de acest fel derulată de România în 2015, este intermediată de Citigroup Inc, HSBC Bank PLC, Raiffeisen Bank International AG şi UniCredit SpA.
‘Investitorii aşteaptă de mult timp ca România să revină pe piaţă. Aceştia au indicat că sunt interesaţi în maturităţi mai lungi şi mă aştept să văd o cere bună pentru această emisiune’, a declarat Roxana Hulea, analist la Societe Generale SA.
La finele lunii septembrie, Diana Popescu, director general adjunct al Trezoreriei Statului declara că România intenţionează să vândă, până la sfârşitul anului, eurobonduri de 1 — 1,5 miliarde de euro (1,69 miliarde de dolari). Ministerul Finanţelor intenţioneze să împrumute, în 2015, două miliarde de euro de pe pieţele internaţionale dar încă nu a demarat strângerea de fonduri de pe pieţele străine, în principal din cauza volatilităţii cauzate de problemele din Grecia şi a temerilor privind creşterea economiei Chinei.
‘Suntem în etapa în care monitorizăm condiţiile de pe piaţă, astfel încât să alegem momentul potrivit pentru lansarea emisiunii de obligaţiuni. În următoarea perioadă intenţionăm să emitem eurobonduri de 1 — 1,5 miliarde de euro’, a afirmat atunci Diana Popescu.
România beneficiază de un rating ‘Baa3′ din partea Moody’s şi de un calificativ ‘BBB minus’ de la Standard & Poor’s şi Fitch.