Hewlett-Packard, care se va scinda în acest an în două companii listate la bursă, va desfiinţa 25.000 până la 30.000 de locuri de muncă, măsurile de restructurare urmând să se adauge altor 55.000 de concedieri anunţate anterior, pentru a se adapta cererii în scădere, relatează Reuters.
Noile concedieri, echivalente cu reducerea forţei de muncă cu 10%, vor afecta în mare parte angajaţii diviziei de echipamente hardware destinate companiilor şi operaţiunile de service, care de la 1 noiembrie vor deveni Hewlett Packard Enterprise (HPE).
La 31 octombrie 2014, Hewlett-Packard avea peste 300.000 de angajaţi, acestea fiind cele mai recente date disponibile.
Compania a precizat că reducerea numărului de angajaţi va avea loc la nivel mondial.
Cealaltă companie formată în urma scindării, HP Inc, va reuni producţia de computere şi imprimante, care a fost afectată de scăderea vânzărilor de PC-uri.
"Am muncit considerabil în ultimii ani pentru reducerea costurilor şi simplificarea proceselor, iar aceste măsuri finale vor elimina necesitatea unor alte restructurări", a declarat directorul general al Hewlett-Packard, Meg Whitman, într-un comunicat.
Concedierile, care au rolul reducerii cheltuielilor cu 2,7 miliarde de dolari pe an, vor genera costuri excepţionale de 2,7 miliarde de dolari, începând din trimestrul patru.
În trimestrul fiscal încheiat la 31 iulie, veniturile HP ale diviziei de PC-uri şi imprimante, cea mai mare a companiei, au scăzut cu 11,5%.
HPE va înregistra în 2016 venituri de peste 50 de miliarde de dolari, anticipează grupul.